Liderul liberal a declarat că PNL îşi va asuma răspunderea pentru rezolvarea situaţiei delicate de la această instituţie. El a anunţat formarea unui grup de lucru, care va încerca să găsească suportul legal în acest sens.
“Domnul Tăriceanu e primul demnitar care vine la CNSAS. Eu am spus că, în loc să vină la botez, cum era normal, a venit chiar la parastasul CNSAS-ului”, a afirmat Mircea Dinescu, care a fost numit în Colegiul Director al CNSAS la propunerea PNL. Un alt membru al Colegiului, Constantin Ticu Dumitrescu nu s-a declarat de acord cu afirmaţia lui Mircea Dinescu, arătând că nu va fi vorba de niciun parastas.
Tăriceanu a arătat că vor exista consultări cu societatea civilă pentru găsirea celei mai bune soluţii, dar nu a putut preciza dacă modificările aduse statutului CNSAS se vor face prin ordonanţă de urgenţă sau printr-un proiect de lege.
Guvernul va da o Hotărâre pentru ca CNSAS să funcţioneze în continuare
<p>Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că Guvernul va emite o hotărâre prin care va permite CNSAS să funcţioneze în continuare, iar ulterior va aproba o ordonanţă de urgenţă care va ţine cont inclusiv de decizia Curţii Constituţionale.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
În urmă cu trei ani, Călin Laza, președintele ACS Bihorul Oradea, organiza în comuna sa natală prima ediție a concursului de alergare montană Budureasa Mountain Running.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul conferinței de presă dedicate bilanțului pe anul 2025, Direcția Tehnică a Primăriei Oradea a prezentat stadiul lucrărilor la principalele proiecte de modernizare a parcurilor și a infrastructurii sportive din municipiu.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a străzii pietonale Republicii din Oradea avansează conform graficului, iar autoritățile speră ca zona să fie aproape finalizată până la începutul sezonului estival.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Părinții unor elevi de la Școala Primară Nr. 1 Groși reclamă calitatea mâncării primite de copii prin Programul Național „Masă Sănătoasă” și susțin că, în urma consumului, unii elevi ar fi ajuns la Centrul de permanență. Directorul școlii afirmă că părinții exagerează și că le-a spus profesorilor să le transmită copiilor că, dacă li se pare că mâncarea nu miroase cum trebuie și nu vor să se îmbolnăvească, să... nu o mănânce.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, joi, un acord de recunoaștere a vinovăției pe care Parchetul Bihor l-a încheiat cu doctorul Marius Căprar, medic primar medicină fizică și de reabilitare în cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix, acuzat că ar fi luat mită de 43 de ori.
BIHON Sport local
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Bihor a alcătuit topul celor mai buni sportivi și al celor mai bune echipe din județ în anul 2025, din sporturile olimpice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!