Ministerul Sanatatii si Colegiul Medicilor din Romania au propus, ca strategie pentru oprirea migrarii medicilor in strainatate, finantarea garzilor rezidentilor din bugetul de stat, si nu din fondurile proprii ale unitatilor sanitare.
“S-a propus alocarea unor sume mult mai mari decat cele de care dispun spitalele, astfel incat medicii rezidenti sa poata efectua mai multe garzi si sa obtina venituri mai mari”, a precizat Vlad Tica.
Conform datelor furnizate de ministerul Sanatatii, salariul de baza al unui medic rezident este, in primul an de activitate, intre 970 si 1.000 de lei.
O alta masura pentru stoparea migrarii medicilor este, potrivit vicepresedintelui CMR, dotarea spitalelor cu aparatura performanta. “Este o masura aplicata mai ales in cazul medicinei de urgenta, domeniu in care s-au achizitionat ambulante si aparatura specifica de ultima generatie”, a explicat Vlad Tica.
Dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, precizeaza ca, in cadrul examenului de rezidentiat din luna iunie, vor fi scoase la concurs, pentru medicina de urgenta, 33 de posturi, prin ocuparea carora ar putea fi acoperit o parte din deficitul de medici pe aceasta specializare.
In 2008, concursul national de intrare in rezidentiat pe post in medicina, medicina dentara si farmacie va avea loc pe 22 iunie, ultima zi de inscriere fiind 27 mai. Candiatii se pot inscrie la concurs la sediul Autoritatii de sanatate publica judeteana pe teritoriul careia se afla posturile.
Medicii rezidenti ar putea obtine venituri mai mari din garzi
<p>Medicii rezidenti ar putea efectua mai multe garzi, platite din bugetul de stat, pentru a castiga, astfel, mai multi bani in afara salariului de baza, a declarat, pentru Newsin, vicepresedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Vlad Tica.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
FC Bihor
Marți dimineață, la ora 7:00, lotul FC Bihor a pornit spre cantonamentul din Turcia cu avionul pe ruta Oradea – București – Istanbul – Antalya.
România
Anul acesta, școala va începe mai devreme decât până acum: pe 7 septembrie, este propunere ministerului Educației.
România
Banii administrați de fondurile de pensii în beneficiul românilor au atins un maxim istoric, ajungând la 201,6 miliarde de lei la sfârșitul anului 2025, în creștere cu peste 33% față de finalul anului 2024.
România
2026 nu aduce aceleași reguli pentru toți cei care se pregătesc de pensie. Vârsta, anii munciți și chiar numărul de copii pot face diferența dintre o ieșire rapidă la pensie și încă câțiva ani de așteptare. Cine are dreptul să se pensioneze și în ce condiții, potrivit noii legi?
România
Președintele și Ilie Bolojan au discutat timp de două ore în cursul zilei de luni, 26 ianuarie despre cum ar putea fi pus la punct cât mai repede bugetul național de anul acesta, întârziat deja din cauza tensiunilor apărute în Coaliție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean acuzat că aducea cocaină din Spania a fost achitat. Tribunalul Bihor: „Există o îndoială”
Una caldă, alta rece pentru un orădean de 38 de ani, judecat pentru trafic internațional și intern de cocaină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!