BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean acuzat că aducea cocaină din Spania a fost achitat. Tribunalul Bihor: „Există o îndoială”

Un orădean acuzat că aducea cocaină din Spania a fost achitat. Tribunalul Bihor: „Există o îndoială”

De Adrian Laboș
la 27 January 2026 07:00 Reactualizat la: 22 January 2026 13:25

Un orădean acuzat că aducea cocaină din Spania a fost achitat. Tribunalul Bihor: „Există o îndoială”

27 January 2026 07:00 Reactualizat la: 22 January 2026 13:25
Una caldă, alta rece pentru un orădean de 38 de ani, judecat pentru trafic internațional și intern de cocaină.
Scris de Adrian Laboș - Una caldă, alta rece pentru un orădean de 38 de ani, judecat pentru trafic internațional și intern de cocaină.

Trimite articolul

X

Daniel Ovidiu Opriș a fost achitat de Tribunalul Bihor pentru acuzația că ar fi adus substanțe interzise în România, instanța motivând că „nu există probe suficiente care să dovedească faptul că drogurile (…) au fost introduse în țară din străinătate, fie de către inculpat, fie de către o altă persoană”. În schimb, bărbatul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce ar fi vândut cocaină, în trei rânduri, unui colaborator autorizat al polițiștilor antidrog și al procurorilor DIICOT Oradea.

Cocaină vândută în Oradea și Cordău

Investigațiile în cazul lui Opriș au început în mai 2024, când un client care susținea că a cumpărat de la orădean un gram de cocaină, pentru care a plătit 500 de lei, a formulat un denunț împotriva acestuia. Pe fir au intrat polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea și procurorii DIICOT, care au introdus în anchetă un colaborator autorizat pentru a strânge probe împotriva suspectului.

Astfel, au fost organizate trei achiziții supravegheate, care au avut loc în perioada august – octombrie 2024, fie în Oradea, fie în satul Cordău. La prima dintre ele, Daniel Opriș i-ar fi transmis „clientului” că are un prieten taximetrist, prin intermediul căruia ar putea să îi livreze drogurile. În total, colaboratorul anchetatorilor a cumpărat de la suspect 3 grame de cocaină, în schimbul a 1.500 de lei.

Polițiștii și procurorul de caz au obținut informații potrivit cărora, cocaina vândută de Opriș ar fi fost adusă de acesta din străinătate. Angajat ca șofer de camion, bărbatul a făcut mai multe curse spre Spania și Portugalia în perioada mai – octombrie 2024. În acest interval, într-o discuție telefonică interceptată de anchetatori, orădeanul, aflat la acel moment în Spania, i-a transmis unei persoane că „am şi io ceva bagaj aicea, ştii ce zic”. Procurorii DIICOT au arătat că, ulterior, într-o convorbire interceptată în luna noiembrie 2024, Daniel Opriș îi spune interlocutorului: „3, 4 de alea le dau pe weekend, garantat, mai ales dacă îl prind pe aista din oraș. (…) Că şi astăzi m-o sunat. Zice către mine: «N-ai nimic?»”.

Instanța: prezumția nu înlătură îndoiala

Reținut și apoi arestat în decembrie 2024, orădeanul a respins acuzația că ar fi adus drogurile din străinătate. Conform sentinței Tribunalului Bihor, el a susținut că a luat cocaina de la persoane pe care le-a cunoscut în cazinourile pe care a ajuns să le frecventeze, ca urmare a unor probleme din viața personală. A și formulat denunțuri împotriva celor care i-ar fi dat cocaina și a recunoscut că „dificultățile financiare l-au determinat să urmărească obținerea unor venituri prin activități ilicite”.

Referindu-se la discuția interceptată de anchetatori în noiembrie 2024, Opriș a explicat că doar „se dădea mare” în fața unui prieten. Cât despre „bagajul” pomenit în convorbirea din luna septembrie 2024, Tribunalul Bihor a reținut că există prezumția că ar fi fost vorba despre droguri ce urmau să fie aduse în țară din Spania. Totuși, „această prezumție nu este suficientă pentru a înlătura îndoiala (…) care rezultă tocmai din intervalul de timp scurs între momentul convorbirii și data la care inculpatul a vândut drogurile colaboratorului autorizat, mai exact o perioadă de 5 zile, care permite existența mai multor ipoteze alternative”, a explicat instanța motivul pentru care l-a achitat pe Daniel Opriș pentru trafic internațional de droguri. Hotărârea Tribunalului Bihor poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile, motiv pentru care instanța a menținut arestul la domiciliu dispus față de inculpat.

Trimite articolul

X
Taguri:
a fost achitat ,
acuzat ca aducea cocaina din spania ,
bihor ,
exista o indoiala ,
tribunalul bihor

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Economic

    Peste 600 de locuri de muncă în Bihor. Ce angajatori fac recrutări și ce posturi sunt disponibile
    Angajatorii din Bihor au disponibile sute de locuri de muncă, de la posturi pentru muncitori necalificați și șoferi, până la funcții de inginer, specialist IT, economist sau personal medical. Cele mai multe oportunități sunt în Oradea, dar se fac angajări și în alte localități din județ.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Psihologie pentru viața de zi cu zi”: De ce ajutorul este uneori ultimul lucru pe care îl cerem?

    BIHON Sport local

    Pregătiri intense pentru participarea în premieră la Jocurile Olimpice de Tineret 2026
    Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret 2026 din Senegal este orădeanul Mădălin Călugăr (50 kg).

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO
    Kiwanis Art Oradea dǎ un nou locotenent guvernator la nivel național
    Vineri, 9 octombrie, s-a desfǎşurat la clubul Kiwanis Art Oradea ceremonia de Passation sau de transmitere a responsabilitǎților, dupǎ cum se întâmplǎ la fiecare început de an kiwanian, în luna octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O singură ofertă pentru cele 14 tram-trenuri ale Oradiei. Cine este gigantul elvețian care vrea să livreze vehiculele
    Consiliul Județean Bihor a primit o singură ofertă în cadrul licitației pentru achiziția a 14 tram-trenuri electrice destinate transportului metropolitan din jurul Oradiei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cum pornești o afacere și ce faci când lucrurile merg prost. Lecții pentru studenții din Oradea
    De la primele încercări antreprenoriale la dezvoltarea unor companii cu peste o sută de angajați, dar și la dificultățile provocate de credite, pierderi financiare sau parteneriate nereușite.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X