Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, “maşina pe care o conducea Mircea Sandu, un Mercedes, să afla pe linia de tramvai, pe partea stângă a refugiului pentru pietoni”.
Sandu a lovit o Dacie care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers şi a vrut să vireze la stânga.
“Preşedintele FRF a fost supus testului cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, a precizat comisarul Ciocan.
Şoferul celeilalte maşini, Mădălin Petre, a fost rănit şi transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Acesta a fost examinat de medici care au constatat că pacientul nu suferă de probleme deosebite.
“Victima accidentului a părăsit spitalul la solicitarea ei şi nu doreşte să fie făcute publice alte detalii despre starea ei de sănătate”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa.
Poliţiştii întocmesc dosar de cercetare în acest caz.
Mircea Sandu, implicat într-un accident de circulaţie
Reactualizat la:
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a fost implicat într-un accident de circulaţie produs sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 10.30, în cartierul Bucureştii Noi, în zona Laromet.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un cititor ne-a trimis la redacție un mesaj prin care dorește să atragă atenția asupra stării deplorabile a drumuluii din stațiunea montană Stâna de Vale, chiar în plin sezon de ski și săniuș.
2
FC Bihor
Doi jucători s-au antrenat luni în premieră cu FC Bihor! Lotul orădean decolează marți spre Antalya!
Atacantul Alexandru Boiciuc și mijlocașul Paul Henri Moussinga s-au pregătit luni după amiază împreună cu noii lor colegi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Montarea primelor grinzi ale pasajului suprateran de pe Calea Aradului, una dintre cele mai aglomerate artere din Oradea, la ieșirea spre Arad (DN 79), a început luni, 26 ianuarie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliția Municipiului Salonta funcționează, începând din 26 ianuarie, într-o nouă locație temporară, pe strada Republicii nr. 92.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădean dat în urmărire internațională pentru furt comis în Suedia, depistat de polițiștii din Bihor
Un bărbat de 47 de ani, din Oradea, căutat de autoritățile suedeze pentru furturi comise în țara scandinavă, a fost depistat în reședința Bihorului de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!