Este vorba de cea de-a opta moarte violentă înregistrată în 2008 în această regiune. Tânărul român, în vârstă de 23 de ani, a fost plasat sub arest, fiind în acelaşi timp internat în spitalul La Paz din Madrid, potrivit unor surse din cadrul poliţiei capitalei spaniole.
Incidentul s-a produs marţi seară, în jurul orei 23.00. Cei doi tineri, care se aflau într-un vehicul parcat pe un câmp, au început să se certe, din motive necunoscute. După ce au părăsit vehiculul, tânărul şi-a stropit partenera cu lichid inflamabil şi i-a dat foc.
El a apelat imediat numărul de urgenţă 112 şi a explicat că i-a dat foc fetei. Echipele de salvare sosite la faţa locului au descoperit cadavrul fetei, ars în întregime, şi nu au putut decât să confirme decesul.
Personalul medical i-a acordat îngrijiri medicale tânărului, care prezenta arsuri pe mâini. El a fost transportat iniţial la spitalul din localitatea Alcala de Henares, apoi transferat la un spital din Madrid.
Poliţiştii au cercetat zona, căutând posibile indicii care să dovedească vinovăţia tânărului, precum şi substanţa utilizată pentru a-i da foc partenerei sale.
O româncă a murit după ce a fost incendiată de partenerul său
<p>O româncă de 22 de ani a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, pe un câmp situat lângă oraşul Alcala de Henares (est), în apropiere de Madrid, după ce partenerul său, tot de naţionalitate română, a stropit-o cu un lichid inflamabil şi i-a dat foc, scrie Madridiario, în ediţia electronică.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma modificărilor aduse Codului Fiscal la finalul anului 2025, o dezbatere juridică și administrativă a apărut la Oradea privind posibilitatea acordării de scutiri de impozite locale pentru persoanele cu handicap grav și accentuat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Volumul său, „Psychedelia reflectată în rockumentare”, surprinde nu doar era psihedelică dar şi rockumentarele – filmele documentare rock.
FC Bihor
În ultimul joc de pregătire din Antalya, FC Bihor a întâlnit pe FC Fratria Varna, locul 2 în Liga 2 din Bulgaria cu 41 de puncte din 13 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 35-13, la 6 puncte distanță de liderul Dunav Ruse, care are și un meci mai puțin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare pentru furt calificat comis în Austria, a fost prins de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor, în urma unei operațiuni desfășurate joi dimineața, într-o benzinărie de pe strada Ovid Densușeanu, din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Batăr a semnalat un caz de vandalism petrecut în parcul din localitatea Sat Nou, comuna Batăr.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!