Simbolul Revoluţiei Române, Dan Iosif, nu are linişte nici în mormânt. O bandă de ţigani a dat năvală în Cimitirul Eroilor Revoluţiei şi a furat mai multe coroane şi flori depuse de cei care l-au apreciat pe fostul consilier prezidenţial.
Premierul Tariceanu a declarat luni ca Executivul intentioneaza sa modifice taxa auto astfel incat valoarea acesteia sa se reduca pe masura ce varsta autovehiculului creste, iar calculul taxei sa fie aplicat masinilor cu o vechime de pana la 20 de ani, cu o cota de reducere a taxei de pana la 90%.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban a rămas fără carnet de conducere. Ministrul a fost implicat ieri într-un accident de circulaţie, dar s-a prezentat abia în această seară la Poliţie.
Învăţământul obligatoriu, de treisprezece ani, va începe chiar de la grădiniţă, iar ciclul gimnazial va cuprinde clasele V-IX. Acestea sunt doar două dintre propunerile făcute de Ministerul Educaţiei în noile legi din domeniu, lansate în dezbatere publică.
Aproape 11 milioane de români au călătorit în 2007 în străinătate, informează patronatele din turism.
Administratia din Romania, cunoscuta ca fiind ineficienta, coplesita de birocratie si coruptie, vrea sa se rebranduiasca.
Doina Matei, românca acuzată că a ucis cu o umbrelă o italiancă la metroul din Roma, a fost condamnată la 16 ani de închisoare.
Forţele Aeriene Române vor avea de la sfârşitul anului viitor un nou avion de tip scurt mediu-curier. Este vorba de avionul C27 J Spartan, oferit de firma Alenia Aeronautica. Romtehnica a semnat contractul pentru achiziţionarea a şapte avioane de acest tip dar şi a unui simulator de zbor.
BUCUREŞTI - Alocaţiile de stat pentru copii se vor da mai devreme luna aceasta. Anunţul a fost făcut de Poşta Română. La oraş, banii se pot ridica până pe 20 decembrie, iar la sate până pe 19 decembrie.
Social-democratul Ioan Rus a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Cluj. Decizia a fost anunţată în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean, iar documentul va ajunge la liderul PSD, Mircea Geoană, în cursul acestei zile.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția bărbatului în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul violent cu elevele de la Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș în care două fete s-au bătut în public a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea școlii atrage atenția că umilirea în public a fetelor implicate și a familiilor acestora poate lăsa urme mai adânci decât incidentul în sine.
România
Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au avut parte de un sfârșit de săptămână aglomerat. În perioada 7–8 noiembrie, aceștia au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite la o gospodărie din Leș, o anexă a unei biserici din Sânnicolau Român și două locuințe din Ciutelec și Călugări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz grav de cruzime față de animale a fost semnalat duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.
Cultură
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.
FC Bihor
Meciurile echipelor naționale generează o nouă pauză competițională și în Liga 2. În aceste condiții, FC Bihor Oradea și-a programat un meci de pregătire în Ungaria cu Debrecen VSC, formația clasată pe locul 4 în NB1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 35 de ani, din Oradea, a fost reținut de procurorii DIICOT și ulterior arestat pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri, după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce vindea drog „cristal”.
Cultură
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea găzduiește spectacolul „România ne unește“, dedicat Zilei Naționale a României, cu artiști de muzică populară din mai multe regiuni ale țării.
Cultură
Solistele Nagy Éva și Bursuc Sabina au pregătit un program care străbate epocile, de la Gluck și Debussy până la celebra piesă de jazz „Take Five“.