Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a anunţat, joi, că se va retrage din fruntea partidului cu ocazia congresului formaţiunii sale politice, congres ce va avea loc în ianuarie 2008.
O femeie din Giurgiu a murit miercuri, din cauza unui infarct provocat de o insuficienţă respiratorie, în condiţiile în care ambulanţa a ajuns prea târziu la domiciliul pacientei şi nici nu era dotată corespunzător, iar cadrele medicale nu au reuşit să acorde primul ajutor.
Bolnavii mor cu zile în propriile case din cauza faptului că salvările nu pot acorda primul ajutor. Directorii serviciilor de ambulanţă se plâng că au puţini medici şi, în plus, anagajaţii demisionează din cauza salariilor foarte mici. De asemenea, sute de salvări nu sunt echipate pentru servicii medicale de calitate.
În caz de malpraxis, 38% dintre doctori şi-ar ascunde greşelile faţă de pacient, arată un sondaj realizat luna aceasta la cererea Colegiului Medicilor din Iaşi. Potrivit sondajului, 20% dintre medici ar păstra tăcerea, dacă ar vedea un caz de greşeală medicală la un coleg.
Scenă de groază în localitatea Oţelul Roşu din judeţul Caraş Severin. Un bărbat a murit, iar soţia şi fetiţa acestuia sunt internate în spital în stare gravă, după ce - în urmă cu câteva zile - s-au intoxicat cu monoxidul de carbon de la o sobă cu rumeguş. Vecinii i-au descoperit aseară.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter s-a produs aseară în Vrancea. Seismul a avut loc la ora 20:50 şi nu a fost simţit în Capitală.
Poleiul a făcut victime în această noapte. Pe DN 7, la ieşirea din Deva, un TIR a derapat şi a lovit o magistrală de gaz. Alte două accidente au avut loc în coloana care se formase. Două persoane au fost rănite, iar alimentarea cu gaz în zonă a fost oprită.
Lucrurile nu au mers ieri pe placul preşedintelui. Nu numai că a fost refuzat de partide - consultându-se numai cu PD, PLD şi UDMR - dar a avut parte şi de alte neplăceri... electrizante.
Elevii susţin astăzi prima probă la tezele cu subiect unic la limba maternă. În total, 433.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a susţin, în aceste zile, tezele cu subiect unic la limba română, limba maternă, matematică, geografie şi istorie.
BUCUREŞTI - La Bucharest Fashion Week, Monica Columbeanu şi Irinel s-au certat în văzul tuturor. Afaceristul, aflat în primul rând din sala alături de părinţii lui, a încercat să-şi îmbuneze soţia cu un buchet imens de trandafiri roşii, dar aceasta nu s-a lăsat impresionată, pasându-l imediat altcuiva.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția bărbatului în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul violent cu elevele de la Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș în care două fete s-au bătut în public a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea școlii atrage atenția că umilirea în public a fetelor implicate și a familiilor acestora poate lăsa urme mai adânci decât incidentul în sine.
1
România
Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au avut parte de un sfârșit de săptămână aglomerat. În perioada 7–8 noiembrie, aceștia au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite la o gospodărie din Leș, o anexă a unei biserici din Sânnicolau Român și două locuințe din Ciutelec și Călugări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz grav de cruzime față de animale a fost semnalat duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.
4
Cultură
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.
FC Bihor
Meciurile echipelor naționale generează o nouă pauză competițională și în Liga 2. În aceste condiții, FC Bihor Oradea și-a programat un meci de pregătire în Ungaria cu Debrecen VSC, formația clasată pe locul 4 în NB1.