Fabricate tot mai mult din plastic, jucăriile s-ar putea scumpi din cauza creşterii preţurilor la petrol, materie primă de bază pentru sectorul producţiei de jucării. În mare parte însă, scumpirile nu vor fi simţite decât după perioada cumpărăturilor de Crăciun.
România promite Comisiei Europene că va modifica taxa de primă înmatriculare până la 1 iulie. Bucureştiul a transmis la Bruxelles un calendar de aplicare, nu însă şi propunerile concrete, care vor fi aduse taxei la cererea Comisiei Europene.
Un grav accident a avut loc pe DN1, pe sensul de mers dinspre Ploieşti spre Bucureşti, lângă localităţile Săftica şi Tâncăbeşti. Accidentul - în care au fost implicate trei autoturisme - s-a soldat cu doi morţi şi trei răniţi grav.
Un grav accident rutier, soldat cu cinci morţi, s-a produs în judeţul Giurgiu, în zona comunei Greaca, în această dimineaţă. Din cauza vitezei foarte mari, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac.
Taximetriştii protestează, miercuri dimineaţă, în faţa Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Aceştia cer publicarea normelor pentru legea taximetriei în Monitorul Oficial, care întârzie să apară de două luni de zile.
Dacă Marica a reuşit golul victoriei în partida pe care echipa sa, Stuttgart, a disputat-o acasă împotriva celor de la Glasgow Rangers, scor final 3-2, Steaua a lăsat un gust amar, nereuşind decât 1-1 acasă, cu Slavia Praga. Reacţiile nu au întârziat să apară.

Panică la Grădina Zoologică din Bucureşti. Un jaguar a fugit ieri după-amiază din cuşca sa, dar a fost împuşcat de îngrijitori chiar când era pe punctul de a sări gardul grădinii. Animalul a fost agresiv, i-a alergat pe îngrijitori şi a ucis un maidanez.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Centrul de Sănătate Mintală pentru copii și adolescenți a primit finanțare
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.

BIHON Sport local

Luptătorii de la Maxim Fight Team s-au numărat printre protagoniștii galei „Mixed Victory Championship”
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Viceprimarul comunei Pocola, rănit într-un accident, într-o zonă protejată din Bihor. A fost preluat de elicopterul lui Victor Micula
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma. 5

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cu pistolul în centrul Oradiei. Un bărbat băut a scos arma după un conflict pe o terasă
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea. 3

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un bărbat de 32 de ani din Săcueni este căutat de 3 săptămâni de familie. L-ați văzut?
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția bărbatului în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Reacție după bătaia elevelor din Beiuș. Conducerea Colegiului „Samuil Vulcan”: „Redistribuirea imaginilor prelungește suferința copiilor”
Incidentul violent cu elevele de la Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș în care două fete s-au bătut în public a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea școlii atrage atenția că umilirea în public a fetelor implicate și a familiilor acestora poate lăsa urme mai adânci decât incidentul în sine. 1

România

Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru incendii în două zile, în Bihor. Mai multe gospodării și anexa unei biserici, cuprinse de flăcări
Pompierii bihoreni au avut parte de un sfârșit de săptămână aglomerat. În perioada 7–8 noiembrie, aceștia au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite la o gospodărie din Leș, o anexă a unei biserici din Sânnicolau Român și două locuințe din Ciutelec și Călugări.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Caz șocant în Bihor: un bărbat de 63 de ani, reținut după ce și-a ucis câinele
Un caz grav de cruzime față de animale a fost semnalat duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor. 4

Cultură

Doliu în lumea muzicală: a încetat din viață Florian Lungu, promotor al jazzului timp de peste șase decenii
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.

FC Bihor

FC Bihor Oradea joacă un meci de pregătire cu echipa de pe locul 4 în prima ligă maghiară
Meciurile echipelor naționale generează o nouă pauză competițională și în Liga 2. În aceste condiții, FC Bihor Oradea și-a programat un meci de pregătire în Ungaria cu Debrecen VSC, formația clasată pe locul 4 în NB1.