BUCUREŞTI - Aproape 10% din populaţia României a ales să muncească în străinătate, arată Raportul Naţional al Dezvoltării Umane întocmit în acest an de Institutul Naţional de Cercetare în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
BUCUREŞTI - Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) a cerut Administraţiei Prezidenţial aviz pentru urmărirea penală a ministrului Muncii, Paul Păcuraru. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, ministrul este acuzat de luare de mită in dosarul nr. 239/P/2007.
ORĂŞTIE - Zeci de pompieri, poliţişti şi pirotehnişti au fost alertaţi duminică după-amiază de locuitorii unei străzi din Orăştie. Oamenii au anunţat la 112 că, pe trotuar, în faţa unei case, este amplasată o geantă suspectă.