Moţiunea anti-Macovei ar putea activa clauza de salvgardare, chiar în ultimul moment, adică în luna iunie a acestui an. Este declaraţia făcută pentru postul de radio Deutsche Welle, de Susanne Kastner, vicepreşedintele Bundestagului.

Agenţiile de turism le propun românilor în această perioadă oferte care mai de care mai atractive. Fie că este vorba despre o călătorie cu avionul pentru două persoane la jumătate de preţ, fie că plăteşti trei nopţi de cazare şi primeşti una gratuit, în această perioadă ofertele sunt greu de refuzat.

Reprezentantii grupului celor opt state puternic industrializate (G8) alaturi de Brazilia, China, India, Mexic si Africa de Sud, au semnat, joi, la Washington, un acord de principiu privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Critici dure şi din tabăra PNL: vicepreşedintele partidului, Puiu Haşotti, a declarat azi la Constanţa că în ultima perioadă membrii PD au pus în cutiile constănţenilor fluturaşi de susţinere pentru Traian Băsescu.

Atacuri dure din parte liderului PSD la adresa şefului statului. Traian Băsescu este un dictator mediocru şi un populist care discreditează clasa politică. Aşa l-a descris Mircea Geoană pe preşedintele României în această dimineaţă, la emisiunea ProVest.

Conservatorii solicită preşedinţiei să facă publice toate rezoluţiile pe care şefii de stat ai României le-au transmis către diverse ministere din 1996 şi până în prezent. Liderii PC îl acuză pe Traian Băsescu că şi-a asumat atribuţii executive.

Aproape jumătate dintre români au acasă un câine sau o pisică, aşa arată un studiu realizat de ISRA Center Marketing Research. Cei mai înfocaţi iubitori de animale sunt bănăţenii, dobrogenii şi oltenii.

BUCUREŞTI - Conservatorii solicită preşedinţiei să facă publice toate rezoluţiile pe care şefii de stat ai României le-au transmis către diverse ministere din 1996 şi până în prezent. Liderii PC îl acuză pe Traian Băsescu că şi-a asumat atribuţii executive.

BUCUREŞTI - Monica Macovei, ministrul justitiei,  a anuntat ca nu are de gand sa demisioneze, chiar daca motiunea depusa de opozitie impotriva sa a fost votata de Senat.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.

Cultură

„Apusuri roșii”, expoziția personală a artistului fotograf Adrian Dușe, se deschide la Oradea
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.

Cultură

Începe ORA Jazz Festival, cu patru seri de concerte la Oradea. Josefine Opsahl și Orchestra Filarmonicii deschid festivalul
ORA Jazz Festival revine la Oradea cu şapte concerte şi artiști din șapte ţări.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

FC Bihor

Schimbarea în programul lui FC Bihor. Nu mai joacă în Ungaria, iar pe ultima sută de metri a fost găsit un alt adversar
Preconizatul meci de pregătire cu Debrecen VSC, echipa de pe locul 4 în prima ligă maghiară, nu se va mai disputa.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Psihologie pentru viața de zi cu zi”: Când doi oameni se iubesc, dar nu mai reușesc să se întâlnească

România

Apel disperat al unei mame. Filip, un băiețel diagnosticat cu cancer, are nevoie de peste 400.000 euro pentru tratament
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul, sub Cod galben de ploi. Meteorologii anunță precipitații abundente și vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi pentru mai multe regiuni din țară, valabilă de miercuri, 11 noiembrie, de la ora 22:00, până joi, 12 noiembrie, la aceeași oră.

Economic

Se schimbă regulile pentru voucherele de energie. Cine ar putea primi ajutor de la 1 ianuarie 2027
Ministerul Energiei pregătește o nouă schemă de sprijin pentru românii cu venituri reduse, care ar putea fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2027.

Educație

Burse sociale de la stat și pentru studenții de la taxă. ANOSR cere schimbarea regulilor
Studenții care plătesc taxe de școlarizare ar putea avea din nou acces la bursele sociale finanțate de stat, dacă autoritățile acceptă solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Caz incredibil la Dumbrava! Poliția Locală a adus un bolnav, iar a doua zi autoritățile l-au cerut înapoi
Situație revoltătoare la Dumbrava, în județul Bihor. Un bărbat cu probleme de sănătate, din comuna Adămuș, județul Mureș, a fost adus marți seara la Viorel Pașca chiar de către Poliția Locală, la solicitarea autorităților din comună.

Mapamond

Un șofer român, reținut după carambolul de pe autostrada Trakia din Bulgaria. 12 oameni au murit în accident
Un cetățean român a fost reținut de autoritățile bulgare în urma celor două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia, în care au fost implicate 86 de autovehicule.