Ministerul Economiei şi Comerţului va realiza în acest an etapele de proiectare a programului de reabilitare a mediului în zonele miniere, în valoare de 400 milioane de euro, care va fi pus în aplicare anul viitor, în colaborare cu Ministerul Mediuui şi Gospodăririi Apelor (MMGA).

In urma cu sase ani, Cosmin si Tibi din Valcea puneau la cale primul site, care se vroia a fi o satira la adresa colegilor si profesorilor din liceu. Scopul a fost ironia, dar intre timp baietii au fost prinsi de arta web. Si nu s-au mai putut opri. Acum au ajuns la nivelul www.pixelbot.ro.

Romanii care lucreaza in strainatate, generic denumiti "capsunari" au trimis acasa, anul trecut, peste 4,336 miliarde de euro, pozitionandu-se, detasat, in fruntea topului celor care au investit bani in Romania.

Preţurile au crescut în primele 7 luni ale anului cu doar 2,8 procente. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că cel mai mult au contribuit la creşterea inflaţiei mărfurile nealimentare, cu 2,3 la sută dar şi serviciile, cu aproape jumătate de procent.

Odorheiu Secuiesc a fost gazda celui de-a doua intalnire anuale a fanilor Beetle. Aceasta inatalnire a fost organizata de VW Boxer club, si a avut loc la Subcetate intre 1-3 septembrie. Masinile Beetle la Odorheiu Secuiesc 02.09.2006

Comisia Europeana inventeaza formule lingvistice ingenioase pentru a-si arata nemultumirea fata de intirzierea reformelor din Romania, dar fara sa pericliteze ratificarea Tratatului de aderare.

Cei 19 petrolişti de pe platforma de foraj marin Orizont, implicată într-un incident acum două săptămâni, s-au întors în această dimineaţă din Golful Persic. La sosirea pe aeroportul Henri Coandă, ei au povestit clipele de coşmar prin care au trecut în perioada în care au fost sechestraţi.

Circa 2,7 milioane de familii sau persoane singure vor primi subventii pentru încãlzirea locuintei în iarna 2006 - 2007. Potrivit estimãrilor Guvernului asta înseamnã aproximativ sase milioane de români.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat SRI să ia cât mai repede, împreună cu CNSAS, o decizie în privinţa desecretizării dosarelor sportivilor. Şeful statului speră ca această situaţie să fie lămurită până la sfârşitul anului.

Chiar dacă Executivul a acordat Educaţiei un plus de 11 mii de miliarde de lei vechi la rectificarea bugetară de miercuri, sindicatele din învăţământ sunt tot nemulţumite. Profesorii ameninţă cu boicotarea deschiderii anului şcolar.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un consilier local din Oșorhei îl acuză pe primarul comunei că l-a lovit cu pumnul. Edilul Ioan Gligor: „Nu e nimic adevărat!”
„Nu este normal ca un primar să-și piardă controlul și să lovească un cetățean pentru că nu mai are argumente.”

BIHON Ştirile judeţului Bihor

10.000 de lei, daune morale pentru o elevă păruită de o colegă într-o școală din Oradea. Rudele agresoarei, condamnate pentru complicitate
Un scandal violent petrecut într-o școală din Oradea, unde o elevă de 13 ani a fost lovită de o colegă cu un an mai mare, care a intrat în sala de clasă însoțită de părinți și rude, a fost soluționat definitiv de Curtea de Apel Oradea.

Cultură

Scheciuri, stand-up şi poezie cu Horaţiu şi Bogdan Mălăele, la Oradea. Spectacolul lor a încheiat programul estival Tipografia de idei
Cei doi actori au susţinut un show de comedie şi poezie în parcul Muzeului Ţării Crişurilor, în faţa a sute de spectatori.

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă Oradea, zona Republicii, Piața București, Ștefan cel Mare

BIHON CAO

Se întrerupere alimentare cu apă în Oradea pentru zonele Piața București, Săvineștilor, Berzei și Ștefan cel Mare

BIHON CAO

De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

FC Bihor

Viorel Domocoș: „Putem să ne gândim la calificarea în sferturile Cupei României, de ce nu?”
Antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, ne-a transmis primele sale impresii după tragerea la sorți din grupele Cupei României.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Aspiratorul” care curăță Crișul Repede pleacă la Cernavodă. Stradă închisă sâmbătă în Oradea
Utilajul de dragare folosit în această perioadă pe Crișul Repede va fi transportat la Cernavodă, pentru a fi utilizat în intervențiile desfășurate pe Dunăre în contextul nivelului foarte scăzut al fluviului.

FC Bihor

FC Bihor e în grupă cu FCSB, dar nu se va întâlni cu echipa patronată de Gigi Becali
Tragerea la sorți pentru faza grupelor Cupei României a fost efectuată de Adrian Mutu, Florin Niță și Raul Rusescu, foști componenți ai reprezentativei României. 1

Cultură

TIFF Oradea se întoarce! A 9-a ediţie va aduce, în perioada 25-27 septembrie, filme în premieră, invitaţi şi cine-concerte
Primul film anunţat din program este o comedie neagră în regia lui Tudor Giurgiu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Noi probleme descoperite pe rețeaua termică din Oradea. Ce străzi rămân fără apă caldă până la finalizarea lucrărilor
Termoficare Oradea S.A. anunță prelungirea perioadei în care este întreruptă furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde de consum, din cauza lucrărilor de remediere a avariilor identificate la rețeaua termică de transport de pe strada Vasile Alecsandri.

România

Amendă pentru șoferii care circulă prea încet. În ce situații se aplică și la cât poate ajunge valoarea sancțiunii
Șoferii sunt obișnuiți cu sancțiunile pentru depășirea vitezei maxime, însă Codul Rutier prevede amenzi și pentru cei care circulă nejustificat prea încet.

Cultură

Încă trei seri cu Oradea Summer Film! Orădenii sunt invitaţi la cinema în aer liber. Vezi ce filme rulează
În acest an, spectatorii vor avea ocazia întâlnirii cu câteva dintre marile debuturi din istoria cinema-ului mondial. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 30 de incendii de vegetație în patru zile, în Bihor. Flăcările au afectat aproximativ 90 de hectare
În ultimele patru zile, 18-21 august, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 32 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și fond forestier, izbucnite pe raza mai multor localități din județul Bihor. În urma acestor incendii, au fost afectate peste 90 de hectare de teren, pe care se aflau vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș, litieră, livezi și baloți de paie.