Premierul Victor Ponta a anunțat pe pagina sa de Facebook că regimul vizelor pentru Canada va fi relaxat.
În 2014 au fost furate 1.598 de mașini în România, potrivit Poliției Române.
România se află printre cele mai corupte țări din Europa, fiind surclasată de Kazahstan, Serbia, Macedonia şi Bulgaria, în timp ce Norvegia este cea mai corectă țară.
Cu toții am auzit că usturoiul este un antibiotic natural, iar potrivit unor studii medicale, acesta ar trebui consumat înainte de micul dejun pentru a lupta cu bacteriile nocive care se află în stomac.
Asociaţia Crescătorilor de Păsări susține că ouăle s-au ieftinit în ferme și îi acuză pe comercianți că nu vor să piardă din profituri.
Google invită internauții să navigheze pe Dunăre de la Bratislava până la Cernavodă.
Un centru tribal care datează din mileniul I î.Hr. a fost descoperit în județul Satu Mare prin scanare geomagnetică.
Bacșișul va fi trecut pe bon fiscal separat, fără TVA și impozitat ca profit al companiei sau trecut ca și venit al angajaților, potrivit proiectului de modificare a OUG 28/1999.
Reprezentanţii României la Eurovision s-au deplasat în capitala Austriei pentru o filmare specială.
Cinci români au fost arestați în Salzburg după ce au spart 80 de locuințe și au furat bunuri în valoare de 130.000 de euro.
powered by Surfing Waves
Economic
Noul Cod al Urbanismului vine cu promisiunea unor proceduri mai simple și mai rapide, însă ascunde o posibilă capcană pentru cei care au autorizații de construire.
România
Vremea va rămâne caldă în următoarea perioadă, cu temperaturi maxime care vor ajunge până la 33 de grade Celsius.
România
Un proiect de lege inițiat de AUR propune reguli stricte pentru ceremoniile organizate de Ziua Drapelului Național.
România
Uniunea Europeană pregătește noi reguli pentru închirierile pe termen scurt, precum cele oferite prin Airbnb și alte platforme, în special în orașele și destinațiile turistice unde accesul la locuințe a devenit dificil.
România
Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după - amiezii zilei de miercuri, 9 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a organizat miercuri un eveniment de prezentare a logisticii care va fi utilizată în cadrul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție, deratizare și tratamente fitosanitare desfășurate pe suprafața municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 40 de ani, din Husasău de Tinca, aflat în spatele gratiilor de mai bine de 21 de ani, în urma unei crime pe care a comis-o alături de prietena lui de 14 ani și de un alt tânăr, a cerut să fie eliberat din închisoare înainte de termen.