În același dosar sunt efectuate cercetări și pentru evaziune fiscală, fiind calculat un prejudiciu total de aproape 2,6 milioane de lei.
Probele strânse până acum arată că, în perioada aprilie 2022 – iunie 2025, cei doi bărbați și firmele lor au coordonat activitățile unor balastiere din perimetrul situat în comuna Țețchea, „fără a deține licențe, permise de exploatare ori alte acte de reglementare care să le confere dreptul de exploatare a balastului (nisipului, pietrișului) ori a altor produse miniere”.
Conform unei informări a Parchetului Curții de Apel Oradea, suspecții ar fi ascuns operațiunile de exploatare a balastului pentru a nu achita impozitul pe veniturile din activitățile de exploatare a resurselor naturale, taxele și redevenţele miniere. Pentru aceasta ar fi recurs la înregistrarea în contabilitate a unor facturi în care livrările de balast erau trecute ca prestări de servicii, scutite de plata impozitului pe veniturile din exploatarea resurselor naturale.
„În realitate, suspecţii efectuat operaţiuni de excavare şi livrare de balast, pentru care aveau următoarele obligaţii: să obţină autorizaţiile/licenţele de exploatare de la instituţiile competente, să le înregistreze în evidenţa contabilă şi fiscală a societăţilor comerciale şi să declare la bugetul de stat, respectiv să achite taxe în valoare totală de 1.100.876 de lei, reprezentând redevență minieră și 37.299 de lei, reprezentând impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Acuzație de evaziune cu facturi nereale
Bărbații vizați de cercetări și cele trei firme au mai fost acuzați că, în perioada martie 2022 – aprilie 2026, au apelat la o altă metodă ilegală pentru a reduce impozitul pe profit şi TVA pe care trebuiau să le achite. Concret, au trecut în contabilitate facturi fiscale prin care atestau faptul că ar fi închiriat unele utilaje, pe care, în realitate, nici nu le aveau.
„În plus, livrările de balast (între cele trei firme – n. red.) au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor ca şi cheltuieli cu «prestări de servicii», în loc de cheltuieli cu mărfuri, context în care s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 1.453.059 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, datorate bugetului de stat”, au detaliat reprezentanții Parchetului Curții de Apel Oradea.
Cei doi bărbați sunt urmăriți penal pentru efectuarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă și evaziune fiscală (173 de acte materiale), acuzații similare fiind reținute și în ceea ce privește cele trei societăți comerciale folosite în cadrul circuitului evazionist.
În cursul zilei de 4 noiembrie, procurorul de caz a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor și asupra sumelor aflate în conturile bancare deţinute de suspecţi, pentru a fi asigurată recuperarea prejudiciului total de 2.591.234 de lei. Activitățile de cercetare penale s-au desfășurat în cadrul Operațiunii „Jupiter 6”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!