Liderii PD ar putea discuta şi despre recentele declaraţii ale unor lideri PNL care susţin ideea unui guvern fără Partidul Democrat.
Democraţii ar trebui să stabilească strategia politică pentru perioada următoare, mai ales că noua sesiune parlamentară care începe astăzi va aduce în discuţie subiecte fierbinţi precum propunerea PSD de a demara procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, precum şi intenţia social-democraţilor de a depune o moţiune împotriva ministrului Justiţiei, Monica Macovei.
Un alt subiect care ar putea fi abordat îl constituie şi declaraţia recentă a vicepreşedintelui PNL, Crin Antonescu, potrivit căruia PNL este dispus să ajungă la o înţelegere cu PSD pentru a putea guverna.
PD îşi stabileşte strategia politică
<p>BUCUREŞTI - După două zile în care au fost rezervaţi în declaraţii pe tema demisiei ministrului de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, democraţii se reunesc, astăzi, în şedinţa Biroului Permanent. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!