Liderii PD şi PNL au declarat că nu vor vota suspendarea şefului statului.
“Faptele preşdintelui nu sunt suficient de grave pentru a impune o suspendare sau o demitere. PSD face acum o campanie pentru imagine electorală înainte de alegerile pentru Parlamentul European”, a spus Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL.
“PSD şi iniţiatorii suspendării nu au nicio motivaţie legală şi constituţională, Simplul motiv pentru care doresc acest demers de suspendare a Preşedinteleui este pentru faptul că preşdintele deranjează cercuri financiare, cercuri politice, deranjrează sistemul ticolăşit, care reacţionează prin persoane interpuse”, a declarat, la rândul său, Emil Boc, preşedinte PD.
PNL şi PD nu votează suspendarea
<p>BUCUREŞTI - Reprezentanţii partidelor aflate la guvernare susţin că demersul PSD de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu reprezintă doar o campanie de imagine pentru social-democraţi. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri, 11 noiembrie, într-o conferință de presă susținută alături de Ludovic Orban, că Partidul Național Liberal și Forța Dreptei vor fuziona, în cadrul unui proiect politic care își propune să susțină modernizarea și reformarea statului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.
Cultură
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.
Cultură
ORA Jazz Festival revine la Oradea cu şapte concerte şi artiști din șapte ţări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!