Conform estimărilor, România va exporta, în acest an, marfă de peste 100 milioane de euro. Cererea de astfel de produse pe pieţele din Uniunea Europeană a dus la o creştere semnificativă a exportului de profil.
În 2006, valoarea exportului de acest tip a fost de 75 milioane de euro. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suprafaţa de teren cultivată în România în sistem ecologic reprezintă, la ora actuală, mai puţin de unu la sută din suprafaţa agricolă a României, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, suprafaţa consacrată agriculturii ecologice este de 6,11 milioane ha, adică 3,7 la sută din suprafaţa cultivată.
Estimările specialiştilor prevăd că până în 2013 România ar putea ajunge să aibă culturi ecologice pe cinci la sută din totalul suprafeţei agricole.
România - între primii 20 de exportatori de produse ecologice
Reactualizat la:
România se află între primii 20 de exportatori de produse ecologice, la nivel mondial. Peste 50% din exporturile de astfel de produse o reprezintă nucile, fructele de pădure, ciupercile şi cerealele.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite în primele zile ale acestei săptămâni, apoi vor crește treptat, de vineri, 13 noiembrie, la valori cu mult mai ridicate decât în mod normal, iar ulterior vremea se va răci semnificativ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean stabilit în străinătate, Gabriel Matache, a transmis redacției bihon.ro o sesizare, însoțită de mai multe fotografii, în care semnalează o serie de probleme de pe domeniul public din municipiu.
România
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile după ce fusese resincronizată la rețea. Nuclearelectrica a anunțat că defecțiunea a apărut în partea clasică, nenucleară, a unității și că nu există niciun impact asupra securității nucleare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale prin găzduirea, în perioada 6–7 noiembrie 2026, a celei de-a V-a ediții a Romanian & Hungarian CTO Workshop.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!