Conducerea BNR a luat această decizie în cadrul unei şedinţe din 25 ianuarie.
Astfel, în cursul anului 2007, populaţia va putea preschimba în lei noi bancnotele şi monedele din vechea emisiune pe care le deţine la cele patru sucursale ale BNR care desfăşoară operaţiuni cu numerar (din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti) şi la unităţile BRD-SocGen.
BRD va efectua această operaţiune fără a percepe taxe şi comisioane , se menţionează în comunicatul băncii centrale.
Banca centrală precizează că, începând cu 1 ianuarie 2008, preschimbarea se va putea efectua doar la sucursalele BNR menţionate anterior, prin prezentarea la ghişeu sau remitere prin poştă .
Până miercuri, 31 ianuarie, preschimbarea leilor vechi se poate face, fără comision, la sucursalele BNR şi la toate sucursalele şi agenţiile băncilor autorizate să funcţioneze în România, potrivit reprezentanţilor băncii centrale.
BNR a retras din piaţă, până la sfârşitul anului trecut, 98% din bancnotele de lei vechi emise şi a pus în circulaţie 905 milioane de bancnote şi 550 milioane de monede de lei noi, potrvit datelor publicate de instituţie.
Romanii pot preschimba leii vechi la BRD
<p>BUCUREŞTI - Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis ca BRD-Groupe Societe Generale să fie unica instituţie de credit autorizată sa preschimbe, în continuare, până la finele anului 2007, leii vechi deţinuţi de populaţie, a informat, marţi, un comunicat al BNR.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!