Numai că pe hotelieri toate acesteai îi prind din nou nepregătiţi. Staţiunea arată dezolant.
Agenţiile din turism vor să atragă turiştii la Mamaia încă de la 1 aprilie. Cu doar două săptămâni înainte de această dată, staţiunea arată însă jalnic: clădiri neterminate, ghivece sparte, mormane de moloz şi frunze uscate în faţa barurilor şi restaurantelor. Din toamna trecută, comercianţii n-au mai trecut prin staţiune. Magazinele sunt goale şi nevăruite, iar statiunea pare părăsită. Sunt şi hoteluri pregătite să-şi primească turiştii, acele hoteluri deschise şi iarna.
Agenţii de turism spun că exista cerere şi pentru litoralul românesc incă luna martie. Mamaia este singura staţiune unde sezonul se deschide pe 1 aprilie. În mod oficial, sezonul estival pe litoralul romanesc se deschide pe 1 mai.
Sezonul in Mamaia se deschide de la 1 aprilie
Reactualizat la:
Din ce în ce mai mulţi bucureşteni caută soluţii pentru a fugi din Bucureşti în timpul summitului NATO. O opţiune ar putea fi staţiunea Mamaia, unde sezonul va fi deschis special cu o lună mai devreme, de la 1 aprilie.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Aleșd i-a condamnat la câte 2 ani de închisoare, cu suspendare, pe doi soți din Șuncuiuș, acuzați de rele tratamente aplicate minorului, după ce l-ar fi lovit „cu bâta, urzica, zbiciul și cu palma” pe un copil de 5 ani, aflat în îngrijire lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei 11 membri ai delegaţiei au făcut şi deplasări în teren pentru a surprinde viaţa sătenilor indieni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a emis, pe 2 februarie 2026, ordinul de începere a lucrărilor la pasajul rutier suprateran de pe Centura Oradea, în zona intersecției cu calea ferată Oradea - Băile Felix.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 26 - 30 ianuarie, polițiștii bihoreni au confiscat valoric peste 415 metri cubi de lemne de foc și cherestea de rășinoase, în valoare de peste 110.000 de lei.
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică pe cele 6 terenuri de la Padel Arena Oradea a fost densitate mare de jucători, întrucât s-a desfășurat prima etapă a circuitului „Regional Padel Tour” cu jucători din Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea, sub egida Federației de Padel din România. Nivelul competițional a fost ridicat cu meciuri disputate și spectaculoase la majoritatea categoriilor de concurs.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea Heritage și Facultatea de Arhitectură „Ybl Miklós” a Universității Óbuda din Budapesta vor organiza o expoziţie în cadrul unui proiect derulat în anul 2026.
Citiți principiile noastre de moderare aici!