Reprezentantii profesorilor sustin ca cele opt obiective, asumate prin acest document, ignora problemele salariatilor din invatamant.
Federatia Sindicatelor Libere din invatamant, Federatia Spiru Haret si reprezentantii Federatiei Alma Mater sustin ca, in forma sa actuala, Pactul National pentru Educatie este pur declarativ si nu impune nicio obligatie autoritatilor centrale sau locale. Cadrele didactice sustin ca in document sunt enuntate doar principii generale si sunt ignorate revendicarile majore ale profesorilor, printre care legea salarizarii si mentinerea examenului de titularizare.
Reprezentantii celor trei federatii sindicale sunt nemultumiti ca nu au fost consultati atunci cand s-a redactat documentul. Ei considera ca semnarea pactului are o conotatie politica si, in cazul in care l-ar accepta, ar insemna sa isi asume un document care, in viitor, le-ar ingradi posibilitatea sa actioneze in interesul profesorilor. In schimb, liderii celor trei federatii declara ca sunt gata sa participe la elaborarea unei strategii nationale care sa asigure coerenta unei reforme a invatamantului in Romania pana in 2013.
Presedintele Traian Basescu i-a invitat luni la Palatul Cotroceni pe reprezentantii profesorilor, asociatiile de parinti, ale elevilor si studentilor si toate ONG-urile interesate de procesul de invatamant sa semneze Pactul National pentru Educatie.
Sindicatele din invatamant nu semneaza Pactul pentru Educatie
<p>Trei dintre cele patru federatii sindicale din invatamant nu vor semna Pactul National pentru Educatie, informeaza Realitatea Tv. Sindicalistii au trimis luni o scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu, in care isi explica decizia.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Un proiect de Hotărâre de Guvern aflat în dezbatere publică la Ministerul Economiei, propune ca dezvoltatorii imobiliari să furnizeze cumpărătorilor o fișă detaliată cu toate caracteristicile locuinței, înainte de semnarea oricărui document contractual. Măsura are ca scop protecția consumatorilor și creșterea transparenței pe piața imobiliară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul care i-a curmat în mod tragic viața fostului primar din Valea lui Mihai s-a petrecut în cursul zilei de luni, 2 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria orașului Aleșd a mai făcut un pas important în modernizarea educației prin finalizarea proiectului „Creșterea calității și siguranței mediilor de învățare ca urmare a dotării și echipării unităților de învățământ din orașul Aleșd, județul Bihor”, în valoare totală de 6.605.643,59 lei, finanțat prin PNRR.
România
Bărbatul a fost găsit fără suflare în apartamentul său, iar potrivit anchetatorilor, suspectul principal este fiul acestuia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul total al infecțiilor respiratorii a scăzut în săptămâna 5 față de săptămâna precedentă, însă presiunea pe spitale a crescut semnificativ, în special din cauza pneumoniilor. În total, 180 de persoane au ajuns la spital în ultimele șapte zile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc luni, 2 februarie, în jurul orei 19:00.


Citiți principiile noastre de moderare aici!