Media generală obţinută la finalul gimnaziului reprezintă 50% din nota de admiterea la liceu, aşa că elevii se străduiesc să înveţe cât mai bine la toate materiile. “Acum copiii sunt într-o permanentă cursă să ia 9 şi 10 la toate materiile ceea ce este absurd. Nu toţi copiii sunt de 9 şi 10”, a declarat Mihail Hărdău, ministrul Educaţiei.
Situaţia s-ar putea schimba în cazul elevilor de clasa a şasea care, peste doi ani, ar putea da patru teze cu subiecte unice, în loc de două câte au în prezent. Notele de la tezele unice, care vor înlocui testele naţionale, vor fi cele pe baza cărora elevii vor intra la liceu.
“Cei care sunt în a 6-a ar putea să dea teze, dar să vedem dacă se aplică acest proiect la celelalte clase unde experimentăm acum”, a mai spus ministrul.
Programul pilot se aplică de anul acesta elevilor de clasa a şaptea, care vor susţine teze cu subiecte unice în semestrul doi. Ei vor da însă anul viitor, când vor fi în clasa a opta, teste naţionale ca să intre la liceu.
Testele naţionale înlocuite cu teze unice
<p>BUCUREŞTI - Tezele unice nu vor conta la admiterea la liceu pentru elevii care sunt acum în clasa a şaptea sau a opta. În schimb, actualii elevi de clasa a şasea ar putea scăpa de testele naţionale, urmând să fie admişi în clasa a IX-a pe baza notelor obţinute la tezele unice. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!