Ele nu au fost încă tipărite şi nu e foarte clar nici modul în care vor fi folosite. Tichetele de creşă ar fi trebuit să fie tipărite de aceleaşi firme care fac şi bonurile de masă, dar asta nu s-a întâmplat deocamdată.
“Nu toţi angajatorii sunt obligaţi să acorde tichete de creşă, ei trebuie să îndeplinească anumite condiţii, conform codului fiscal. Iar creşele trebuie să aibă încheiate contracte cu unităţile emitente de tichete de creşă”, a precizat Mihaela Boldor, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Finanţe Publice Hunedoara.
Tichetele de creşă ar fi trebuit eliberate începând cu 1 ianuarie.
“Valoarea unui tichet este de 300 de RON, ele se acordă angajaţilor care nu beneficiază de concediu prin administraţia de creştere a copilului”, a precizat Octavian Băgescu, director Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială, Hunedoara. Modul de folosire a tichetelor de creşă nu este clar descris.
“Nu le-am văzut, nu ştiu cum arată, dar văd o discordanţă între cuantumul unui tichet lunar şi alocaţia de hrană stabilită prin hotărâre de guvern, e o diferenţă de două milioane care nu ştiu ce se va întâmpla cu ea”, a precizat Florian Cazan, director Creşă Deva. În Deva există o singură creşă, unde sunt înscrişi 50 de copii până la doi ani. Pentru ei părinţii plătesc 90 de lei pe lună.
Tichetele de creşă nu se acordă
<p>BUCUREŞTI - Tichetele de creşă, care ar fi trebuit eliberate de la 1 ianuarie, sunt încă departe de a ajunge la beneficiari. Ministerul Muncii a stabilit că aceste tichete pot fi acordate părinţilor care se întorc la serviciu înainte de a-şi încheia concediul legal de creştere a copilului. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!