Măsurile discutate de Băsescu cu reprezentanţii Dacia cuprind suspendarea temporară a aplicării taxei de primă înmatriculare pentru maşinile noi, continuarea programului “Rabla”, supravegherea înmatriculării ilegale a autoturismelor second hand şi creditarea furnizorilor pentru Uzina Dacia.
Vizita vine pe fondul unor probleme întâmpinate de companii în ultima perioadă.
Oltchim SA a anunţat că în luna noiembrie îşi va reduce activitatea cu până la 40%, pentru a evita acumularea de pierderi, “având în vedere evoluţia pieţelor şi a mediului de afaceri pe fondul crizei financiare internaţionale”, potrivit unui comunicat de presă.
De asemenea, aproximativ 8.000 dintre cei 14.000 de angajaţi ai Uzinei Dacia au stat acasă pe 30 şi 31 decembrie după ce conducerea uzinei a decis întreruperea activităţii în majoritatea secţiilor. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în perioada 20 noiembrie-7 decembrie.
“Ca urmare a degradării situaţiei pe pieţele auto, atât la export cât mai ales pe principala sa piaţă, România, situaţie care riscă să se prelungească, şi pentru a nu-şi creşte stocurile, Dacia este nevoită să îşi întrerupă producţia în perioada 20 noiembrie – 7 decembrie 2008”, este precizat în comunicatul remis de administraţia Dacia.
Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!