La lăsarea întunericului – după ce colindaseră zadarnic toată ziua pădurea de pe Tâmpa – aproape 20 de vânători din Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Braşov au împânzit aleea pe care avusese loc atacul, în speranţa că animalul va reveni la „locul faptei”.
În jurul orei 21, 45, ursoaica şi-a făcut apariţia, urmată la câţiva metri de cei doi pui ai săi. „S-a dus direct la copacul sub care săpase ca să îngroape cadavrul omului ucis, iar când i-a simţit pe vânători s-a năpustit direct spre ei. Noroc că oamenii nu s-au pierdut cu firea, iar unul a reuşit să tragă două focuri de armă, care au omorât-o pe loc”, ne-a declarat Dorel Noaghea, şeful AJVP Braşov.

Cadavrul animalului a fost transportat la sediul DSVSA Braşov, unde va fi autopsiat pentru a se stabili fără nici un dubiu dacă este vorba într-adevăr de ursoaica ucigaşă care a pus pe jar autorităţile de sub Tâmpa. „Mâine (sâmbătă, n.n.) vom avea şi rezultatele analizelor de laborator, dar după tot comportamentul ei şi după cum a reacţionat la vederea vânătorilor, atacându-i imediat, mai mult ca sigur că ea este”, s-a arătat convins Dorel Noaghea.
Tânărul omorât de ursul gunoier era beat criţă
Braşoveanul ucis de un urs gunoier vineri dimineaţă, pe aleea de sub Tâmpa, a fost identificat de poliţiştii braşoveni. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din Braşov, care, potrivit concluziilor medicilor legişti, a murit în urma hemoragiei masive cauzate de rănile provocate de colţii şi ghiarele fiarei. „I-am stabilit identitatea, dar nu vă pot spune deocamdată cum îl cheamă, pentru că trebuie să anunţăm mai întâi familia, nu e normal să afle oamenii de la televizor sau din ziare. Tot ce vă pot spune e că nu e copilul vreunui VIP, cum se speculează deja, şi că era beat criţă, la autopsie i s-a găsit o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 2 la mie”, ne-a declarat ofiţerul de presă al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.
La câteva ore după tragedie, prefectul Braşovului, Adriana Donţu, a convocat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru stabilirea unor măsuri menite să împiedice repetarea unor asemenea evenimente. „Am decis instituirea unor patrule permanente, cu efective sporite de poliţişti, jandarmi, poliţişti comunitari şi angajaţi ai Serviciului de Gestionare a Animalelor, care să patruleze 24 de ore din 24 în toate cartierele în care urşii gunoieri vin la containere şi să-i împiedice să iasă din pădure. Totodată, accesul turiştilor pe Tâmpa a fost interzis până când ursul care l-a ucis pe tânăr va fi găsit şi împuşcat, iar circulaţia pe aleile de sub Tâmpa a fost şi ea interzisă seara după ora 20. De asemenea, vom solicita Ministerului Mediului să aprobe vânarea, anul acesta şi anul viitor, a 37 de urşi din cei 44 care trăiesc pe fondul de vânătoare Timiş şi vom lansa o campanie susţinută de avertizare a cetăţenilor Braşovului, să evite zonele periculoase frecventate de urşi şi să nu mai umble după ei ca să-i pozeze şi să-i filmeze. Pentru că am informaţii că, în cartierul Răcădău mai ales, unde containerele de gunoi se golesc de două ori pe zi, mulţi aşa-zişi iubitori de animale au ajuns să pună la ghenele de gunoi platouri cu prăjituri şi ciocolată, ca să atragă urşii pentru a-i putea fotografia şi filma, ceea ce mi se pare o inconştienţă crasă!”, ne-a declarat Adriana Donţu. La rândul său, primarul George Scripcaru a emis un comunicat în care, după ce insistă că edilii de sub Tâmpa „au făcut tot ce depindea de noi” în privinţa urşilor gunoieri, solicită „autorităţilor competente” – în primul rând Ministerului Mediului – să ia „de urgenţă, toate măsurile necesare” pentru rezolvarea acestei probleme, pentru care nimeni n-a izbutit să găsească însă, până acum, vreo soluţie cât de cât eficientă.
infoportal.ro
Trimite articolul
XCe idee stralucita. De ce sa nu ne apucam sa omoram toate animalele pentru ca copiii nostri sa poata bea linistiti. Bravo! Romanii sunt niste criminali. Salvati betivii ca de aia mor atatia oameni nevinovati in accidente, crime, batai…. Mai bine datile de baut la copiii si punetile cheile masinii in mana….sau poate cutitul sau toporul…. HALAL!!!!!
cretinii dracului! din cate am inteles, au impuscat alt urs decat trebuia. oricum, si daca era acel urs care l-a ucis pe brasovean, nu trebuia impuscati.
inca odata se dovedeste ca oamenii sunt mai salbatici ca si animalele.
Vina apartine Ocolului Silvic Brasov care este depasit de situatia Ursilor Gunoieri. Oamenii cretini prin nastere se àpropie de animalele salbatice periculoase da parca ar Grivei din curtea lu Tacsu. Ursii puteau fi alungati prin amplasarea de pubele ermetice speciale, am vazut si in strainatate pe care nu le deschide decat omul si trebuiau luate masuri de stramutare ale animalelor. Pai aia de la Ocolu Silvic vin acuma impusca un urs oarecare si ce mare grozavie, sa se impuste ei in cap de DOBITOCI ce sunt.