Săptămâna apei
Direcţia Apelor Crisuri continuă seria evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Azi de la ora 10, sediul DAC va fi vizitat de elevii Şcolii Generale „Dacia”. La ora 11 va avea loc întâlnirea „Să păstrăm apele curate”, urmată de premierea lucrărilor plastice realizate de elevii Liceului de Artă.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a respins, miercuri, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar luată în urmă cu mai bine de un an și jumătate față de Narcisa Ioana Pașca, agent șef adjunct la Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Octavian Haragoș, a fost emisă dipoziția prin care s-au respins toate cererile formulate de Asociația Ark privind traseele pentru desfășurarea marșului Pride din data de 25 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație au fost avizate în cadrul ședinței Comisiei tehnice de circulație care s-a întrunit în cursul zilei de miercuri, 22 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 30 de ani, dat în urmărire națională după ce a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu executare, pentru furt, a fost prins în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din Oradea.
România
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Suceava a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu mașina, intenționat, un adolescent aflat pe o trotinetă electrică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!