Kovács István a selecţionat un număr de 20 de jucători, 16 dintre ei fiind prezenţi la Oradea: Kádár Kálmán, George Tarnoveţchi, Andrei Creţu, Bogdan Câmpianu (toţi de la CSM Leonardo), Bertini Nenciu, Florin Muşat, Alexandru Ghiban, Tiberiu Negrean, Mihnea Chioveanu, George Georgescu, Andrei Buşilă, Bogdan Drăguşin (toţi de la Steaua), Edi Andrei, Alexandru Matei, Dragoş Stoenescu şi Dimitri Goanţă (toţi de la Dinamo). Patru jucători, care evoluează în străinătate, nu au putut răspunde convocării, fiind reţinuţi la echipele lor de club:
Ramiro Georgescu, Cosmin Radu (ambii de la Firenze, Italia), Gheorghe Dunca (PAOK Salonic, Grecia) şi Andrei Iosep (Honvéd Budapesta, Ungaria).
Kovács István este cel mai de succes antrenor din Ungaria, în ceea ce priveşte echipele de club. În vârstă de 51 de ani, a cucerit zece titluri de campioană cu Honvéd. Tehnicianul maghiar ne-a declarat că a acceptat oferta Federaţiei Române de Polo, acest mandat fiind o provocare pentru el: „Am considerat că zece ani petrecuţi la o echipă de club sunt suficienţi pentru orice antrenor. După o perioadă atât de lungă, se impune o schimbare. Am câştigat campionatul de zece ori cu Honvéd, iar acum am considerat că este momentul să muncesc la o echipă naţională. Am semnat un contract pentru patru ani cu federaţia română. Este o adevărată provocare pentru mine”. Kovács István afirmă că va folosi la naţionala României metodele de pregătire şi antrenament folosite în Ungaria. Este dezamăgit de numărul foarte mic de jucători de polo care există în România, precum şi de infrastructura extrem de deficitară. „Din păcate, baza de selecţie de aici este foarte redusă, numărul de jucători fiind incredibil de mic. De asemenea, bazinele sunt foarte puţine şi nu oferă condiţii moderne de pregătire, cu excepţia celui de la Oradea. Date fiind condiţiile, ne vom desfăşura pregătirile cu preponderenţă la Oradea în timpul iernii, respectiv la Bucureşti în timpul verii, la bazinul în aer liber Dinamo”, a spus Kovács István.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!