„Nu va fi un meci special, ci unul ca oricare altul, dar orgoliile dintre cele două echipe sunt foarte mari. Noi nu ne speriem de UTA, chiar dacă este vorba de o formaţie experimentată, care vine din Liga I”, a afirmat Vig Zoltán. La rândul său, Mircea Fodor a spus că regretă cele două puncte pierdute în partida cu Arieşul. „Va trebui să câştigăm meciul cu UTA, pentru că în caz contrar vom ajunge la minus cinci sau minus şase la adevăr, fapt care nu poate să ne liniştească. Este păcat însă de cele două puncte pierdute etapa trecută cu Arieşul, chiar dacă formaţia din Turda este una redutabilă şi va pune în continuare destule probleme. Meciul cu UTA este unul la fel ca şi celelalte. În trecut a existat, sigur, o rivalitate între cele două formaţii, dar ele s-au întâlnit destul de rar în ultimii ani. UTA a mai fost între timp în prima divizie, în timp ce noi am rămas aproape tot timpul în Liga a II-a. Eu cred că la ora actuală orgoliile sunt mult între suporterii celor două echipe. Am auzit că UTA va veni la Oradea însoţită de câteva sute de suporteri. Noi ne dorim ca şi orădenii să vină în număr cât mai mare, pentru a domina galeria Aradului”, a declarat Mircea Fodor.
Gavril Nutiu
Trimite articolul
XNU UITAM ASA USOR CE S-A-NTAMPLAT LA BIHOR!!!!UTA BATE BIHORUL!!!!