„Echipa este mult mai bună
decât în tur, iar jocul e mai legat. Consider
că ne-am întărit prin transferurile
făcute, dar sâmbătă ne
aşteaptă cel mai important meci. Dacă batem
Alba Iulia ne apropiem de primele locuri şi putem
spera la mai mult. Dorinţa noastră este să
facem performanţă cu FC
Bihor”, afirmă Florin
Ţârcă, unul dintre cei mai
inimoşi jucători.
„Creierul” de la mijlocul
terenului, Cătălin Bucur,
aşteaptă ca bihorenii să fie alături de
echipă într-un număr cât mai
mare.„Trebuie să începem bine
returul, indiferent cu cine jucăm. Avem echipă
mai bună, iar concurenţa existentă este
benefică. Avem nevoie şi de suporteri
alături, deoarece ne dorim să jucăm cu
tribunele cât mai pline. Prin rezultate şi joc
putem să aducem lumea la stadion. Depinde doar de
noi”, susţine Bucur, care
pronostichează un „1 solist” la derby-ul
cu Alba Iulia.
Golgeterul din tur cu opt goluri, Lukacs,
spune că nu şi-a terminat
„muniţia” în amicalul cu
Debreţin II, în care a punctat de şase ori.
„Nu am epuizat toate golurile cu
Debreţin II, am păstrat şi vreo zece pentru
campionat. Sperăm să jucăm cât mai
bine în retur, mai ales că acum există o
concurenţă mare pe posturi, care nu poate fi
decât benefică echipei”,
spune atacantul.
În această iarnă, FCB i-a
transferat pe Szasz, Şomodean, D.
Sânmărtean, Baiano şi Lucas.
Teodor Biris
„Vrem să facem performanţă cu FC Bihor”
ORADEA - Jucătorii de la FC Bihor
aşteaptă cu încredere startul returului
şi vor să debuteze cu dreptul chiar dacă se
vor duela cu liderul Unirea Alba Iulia,
sâmbătă de la ora 11, pe Stadionul
„Iuliu Bodola”.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!