Vasile Sin are licenţa B UEFA şi a mai activat ca şi antrenor cu portarii la Minerul Ştei, CF Bihorul Beiuş, CF Liberty şi FC Bihor. A absolvit şi masterul în sport la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.
Ceilalţi antrenori de la UTA II sunt Dan Oprescu, Cristian Păcurar şi Adrian Ungur.
Antrenor cu portarii la UTA II
Conducerea clubului UTA „Bătrâna doamnă” a decis să înscrie echipa a doua în campionatul Ligii a III-a. Din staff-ul tehnic face parte şi şteianul Vasile Sin (41 de ani), care se va ocupa cu pregătirea portarilor atât de la echipa satelit cât şi de la Centrul de copii şi juniori.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Educație
A fost publicată lista unităţilor de învăţământ preuniversitar declarate câştigătoare în cadrul Concursului Național „Şcoală europeană” în anul 2026, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării. Printre cele 85 de instituții școlare se numără și 5 din Bihor.
Economic
Începând cu luna august 2026, condițiile de pensionare pentru femei se modifică din nou, ca parte a calendarului de reformă prevăzut de noua lege a pensiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 10 iulie 2026, la ora 9:00, se va deschide oficial traficul pe pasajul rutier suprateran situat la intersecția Drumului Național 19 cu Calea Bihorului, în Oradea. În ultimele zile, traficul a fost deschis parțial, în regim de șantier, pe anumite porțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel București: decizie amânată referitoare la măsurile preventive în cazul familiei Pașca
Curtea de Apel București a amânat pentru luni, 13 iulie, pronunțarea unei hotărâri referitoare la măsurile preventive față de Viorel Pașca, soția și fiii acestuia, precum și față de coordonatoarea așezămintelor Dumbrava, Delia Păcală, coordonatoarea azilelor Dumbrava, inculpați de DIICOT sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 25 iulie, la ora 19:00, în fața Teatrului de Stat din Oradea, va avea loc Atypic Beauty Fashion Show.
BIHON Sport local
Fostul internațional român de polo Ladislau Balanov a încetat din viață fulgerător, la vârsta de 59 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!