Lotul naţional feminin de spadă, condus de antrenorul emerit Nicolae Ille (CSM Oradea), a obţinut o medalie de aur în proba individuală de cadete, prin Alexandra Predescu (Steaua). Din lot a făcut parte spadasina orădeană Bianca Benea, care s-a situat pe locul 19 la cadete (dintr-un total de 89 de participante), respectiv pe locul 45 (dintr-un total de 113 concurente) la junioare. O altă orădeancă, Claudia Năboiu a ocupat locul 80 la junioare. Bianca Benea a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de cadeţi şi juniori, disputat în urmă cu două luni, la Maribor (Slovenia), în proba individuală de spadă cadete.
Au revenit de la Campionatul Mondial
Delegaţia României a revenit de la Campionatul Mondial de scrimă pentru cadeţi şi juniori, desfăşurat la Taşkent (Uzbekistan).
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Etapa disputată în Sâmbăta Mare, dinaintea Învierii lui Hristos, a adus momente inedite pe terenurile de fotbal din județ. Derby-ul etapei a fost câștigat de Transilvania Sport Academy. La Salonta golul victoriei a fost marcat de un jucător de 49 de ani. Tradițiile Pascale s-au împletit cu fotbalul la Avram Iancu și Salonta, iar CS Oșorhei și-a apropiat victoria prin golurile marcate de antrenorul principal. La toate jocurile s-au ținut un minut de reculegere în memoria fostului selecționer Mircea Lucescu.
Cultură
Creaţiile lui au ajuns din Statele Unite, până în Coreea de Sud, şi din Canada până în Guam.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A pozat în comisar de Poliție și a convins două persoane să-i dea bani pentru organizarea unui flagrant delict.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După 24 de ani la conducerea sistemului sanitar din Oradea, Gheorghe Carp spune că ia în calcul retragerea. Într-un dialog amplu cu Jurnal Bihorean, managerul explică transformarea radicală a spitalelor, de la concurență și risipă la un sistem unificat, eficient și chiar pe excedent, dar și ce probleme majore au rămas nerezolvate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Valea lui Mihai a lansat în transparență decizională proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți.
FC Bihor
După al treilea eșec consecutiv suferit în play-off, 1-3 cu FC Bihor Oradea, oficialii clubului Chindia Târgoviște au anunțat încheierea colaborării cu antrenorul Ilie Poenaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!