Este cel mai titrat jucător din România. În palmaresul său figurează disputarea unei semifinale de Campionat Mondial în 1999 și un titlu de campion european în 2005, ambele la seniori. Cu toate acestea, relația sa cu Federația Română de Șah s-a răcit, iar Dieter Nisipeanu a acceptat oferta federației germane și a ales să reprezinte Germania, deși inițial a refuzat acest lucru. La ora actuală, relațiile lui cu FR Șah sunt foarte asemănătoare cu cele dintre Hagi și FR Fotbal, dar celebrul șahist refuză să facă orice fel de comentarii pe această temă. La momentul de față, este cotat printre cei mai reputați jucători ai lumii.

[eadvert]

Aflat la Memorialul Dan Mihai Carțiș, Dieter Nisipeanu ne-a acordat, cu multă amabilitate, un interviu.

JB&BIHON: Ați revenit, după o perioadă atât de lungă, în România, ca jucător. Ce senzații vă încearcă?

D.N.: Într-adevăr, nu am mai jucat demult în țară și este puțin ciudat. Este vorba și de statutul meu special pe care îl am acum în România. E o senzație aparte, dar mă bucur din suflet că pot fi aici, este un turneu tare.

– Ați acceptat să participați la un turneu în plină perioadă de pandemie, în orașul nostru. Cum este revederea cu Oradea, după simultanul pe care l-ați susținut în orașul nostru, în anul 1999?

D.N.: La Oradea, la fel ca și în Brașov, orașul meu natal, mă simt ca acasă. Sunt foarte bucuros că pot să joc la un turneu pe tabla de șah, îmi era foarte dor de așa ceva, după o perioadă atât de lungă de online. Online-ul este cu totul altceva, nu este pentru generația mea. Sper ca lucrurile să revină la normal cât mai repede. După turneul de la Oradea, plănuiesc să merg la alte două turnee, în Germania și în Croația. Dar nimic nu este sigur, planurile s-au năruit de atâtea ori în această perioadă. E o situație specială și nu știm ce va urma.

– Care este adevăratul șah? Cel clasic, sau șahul rapid și blitz?

D.N. Fără îndoială, șahul clasic rămâne și va fi întotdeauna pentru mine șahul adevărat, pentru că poți crea. La șahul rapid și mai ales la blitz, este vorba mai mult de instinct, de cultură, dar nu rămân în urmă partide memorabile, așa cum se întâmplă în șahul clasic. Acolo se pot crea partide care vor fi studiate de generațiile care vor urma.

– Rafael Nadal spunea că pentru a izbândi în tenis, talentul contează doar în proporție de 25%, iar 75% reprezintă munca. Pentru Dieter Nisipeanu, cât a contat geniul și cât a reprezentat munca?

D.N.: Eu cred că la șah, procentul muncii este și mai mare, de 90%, iar talentul reprezintă doar 10% din rețeta succesului. La Nadal, care este cel mai bun din lume, poate că talentul contează mai mult, pentru că toți muncesc foarte mult și până la urmă, talentul este cel care poate să facă diferența. La șah, munca și pregătirea au o importanță covârșitoare. Pentru a face șah profesionist, trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă. La ora actuală, există mari maeștri de 13-14 ani. Copiii și tinerii din ziua de azi văd altfel șahul, studiază și se pregătesc cu ajutorul unor programe pe computer. Noi, generația mai veche, învățam din partidele marilor șahiști. Eu și azi am în minte partidele lui Capablanca, Karpov, Kasparov sau alții.

– Ați renunțat la școală pentru a vă dedica în exclusivitate șahului. Este obligatoriu un astfel de sacrificiu?

D.N.: Pentru mine a fost, dar nu este obligatoriu pentru toată lumea. Eu am jucat dintotdeauna șah din plăcere, nu a pus nimeni o presiune pe mine în acest sens. Era suficientă ambiția și presiunea mea, pentru că mă supăram foarte tare atunci când pierdeam.

– Se poate trăi din șah?

D.N.: În România nu știu dacă este posibil, poate dacă nu ai pretenții prea mari de la viață. Dar în Germania, se poate trăi rezonabil. Eu sunt un jucător profesionist și particip la turnee în numeroase țări, la fel cum se întâmplă în tenis.

– Cum a fost când ați câștigat titlul de campion european, în anul 2005?

D.N.: A fost ceva ireal, nu mă așteptam deloc la o astfel de performanță, chiar dacă avusesem rezultate foarte bune înainte. La ce concurență era acolo, era greu de prevăzut că voi putea câștiga titlul european. Am făcut 10 puncte din 13 posibile. M-aș fi mulțumit și cu o medalie, dar când Beliavski a greșit în meciul cu mine, mi-am dar seama că aș putea deveni campion. Aveam doar 29 de ani, eram tânăr și am reușit să dau lovitura.

– Cine este, în opinia dumneavoastră, cel mai mare jucător din istoria șahului?

D.N.: Este foarte complicat de răspuns la o astfel de întrebare. Pe mine personal, Bobby Fischer m-a impresionat cel mai mult, dar și Garry Kasparov sau Anatoli Karpov ar putea fi considerați cei mai buni din lume. Lumea nu știe, dar Karpov este cel care a câștigat cele mai multe turnee dintre toți marii șahiști.