Aflat în căutarea fotbaliştilor care să acopere posturile deficitare ale echipei de pe malurile Crişului Negru, Rudy Kovacs i-a folosit la această întâlnire pe Coita (Stăruinţa Săcueni), Junc (Oţelul Ştei) Bârle şi Bogman (ambii FC Baia Mare), fotbalişti aflaţi în probe la echipa beiuşeană, dar şi pe Răzvan Pocian, care şi-a reziliat săptămâna trecută contractul cu FC Bihor şi Tăut, jucător ce aparţine de U Cluj. Plusul de valoare al echipei beiuşene şi-a spus cuvântul, CF Beiuş impunându-se prin golurile marcate de Mangra 25 şi 37, Carţiş 74 din penalty şi R. Pocian 90, pentru Izvorul înscriind Bene 87.
Antrenorul Rudy Kovacs a trimis în teren următoarea echipă, Lazea – Tăut, Pantea, Aenoaiei, Trip – Balea, Boldor, Matei, S. Pocian – Mangra, Coita pe parcursul reprizei a doua fiind introduşi Joarză, G. Rus, Carţiş, Ciobriş, Toma, Junc, Oraş, Chebeleu, Bogdan, Bârle, Tăut, Bogman, R. Pocian. De cealaltă parte, tehnicianul Izvorului, Sorin Nan, a mizat pe Barani – David, Ursuţ, Chiricheu, Fazekas – Ilieş, Pavel, Ţirban, Ungur – Budean, Bene, alături de care a mai fost folosit şi Irimia. În altă ordine de idei, secţia de fotbal a CF Bihorul Beiuş are un nou preşedinte, noul primar al Beiuşului, Adrian Domocoş, încredinţându-i această funcţie fostului fotbalist bihorean Remus Ganea.
De miercuri, echipa beiuşeană va pleca într-un stagiu centralizat de pregătire, fotbaliştii antrenaţi de Rudy Kovacs urmând a fi cantonaţi la Bekescsaba.
CIprian Ciorba
Citiți principiile noastre de moderare aici!