Vor exista trei competiţii propriu-zise: vineri, de la ora 8:30, la Băile Felix, CN Parc-Oraş; sâmbătă, de la ora 10, la Craterul de la Betfia, CN de Medie Distanţă; duminică, de la ora 10, CN de Semimaraton (24 km), cu startul de la Hidişel. Organizatorii mizează pe prezenţa la competiţii a circa 250 de concurenţi din România, Ungaria şi Marea Britanie.
CN de orientare sportiva
FR de Orientare Sportivă, DJST Bihor, CS Ady Liceum Oradea (prof. Zahoczky Tamás), în parteneriat cu CS Skylark şi CS Ecosport, organizează ediţia 2011 a CN de Orientare Sportivă - Cupa Bihorului, în perioada 4-6 mai.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Un lift din incinta Palatului CFR din București s-a prăbușit joi, 21 mai, iar mai multe persoane au fost rănite. Autoritățile și reprezentanții instituției au transmis informații contradictorii privind numărul victimelor, însă ulterior s-a precizat că în cabină se aflau șapte persoane.
Cultură
Programul evenimentului cuprinde momente artistice susținute de cursanți și profesori ai Şcolii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea.
Cultură
Timp de aproape o săptămână, peste 8.500 de dansatori din 42 de state au transformat orașul croat într-o capitală mondială a artei, emoției și performanței.
BIHON Sport local
Studenții fotbaliști de la Universitatea din Oradea n-au reușit să-și îndeplinească visul de a deveni campioni naționali.
Economic
Chiar dacă impozitul pe veniturile din investiții este reținut la sursă, investitorii pot avea în continuare obligații fiscale, în special privind CASS.
Educație
Elevii au primit pe 20 mai bursele aferente lunii aprilie, însă mulți au încasat mai puțini bani decât de obicei. Reducerea a afectat bursele de merit și cele tehnologice, din cauza vacanței de primăvară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!