„Vâtcă este al nostru, a semnat un contract pe trei ani cu Rapid. Vine din postura de jucător liber de contract şi luni pleacă în Antalya în cantonament. E bun, e tânăr, am încheiat şi campania de transferuri, gata, nu mai avem nevoie de niciun jucător”, a declarat George Copos, finanţatorul giuleştenilor. Vâtcă a activat ultima dată la Gaz Metan Mediaş, iar în trecut a mai jucat la Oţelul Galaţi şi Steaua.
Cosmin Vatca va juca la Rapid
Fostul portar al FC Bihor, Cosmin Andrei Vâtcă (29 de ani), va evolua în următoarele trei sezoane sub comanda lui Răzvan Lucescu la Rapid Bucureşti.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!