Formaţia CS Crişul, pregătită de antrenorul Ciprian Câmpianu, se antrenează de mai puţin de şase luni, spre deosebire de echipele bucureştene, care au o vechime mai mare. Micii poloişti orădeni au înregistrat trei victorii şi două înfrângeri, reuşind să obţină medaliile de bronz ale campionatului. Crişul putea cuceri titlul naţional în ultimul meci, în compania celor de la CSŞ nr. 3 Bucureşti, dar bucureştenii s-au impus cu 10-8, iar CSŞ CER a trecut pe locul secund.
Antrenorul Ciprian Câmpianu a avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Marc Cuibuş – portar; Gui Zalan, Török Tamás, Szabó István, Sever Cioban, Cristian Terec, Andrei Podină, Vekerdi Victor, Antonio Alexandrescu, Eric Hainer, Aron Pop, Şerban Mureşan, Roland Galea, Leonard Pop şi Paul Vălean. Festivitatea de premiere a fost făcută de fostul mare poloist orădean Dorin Costrăş, antrenorul echipei spaniole Mataro, aflat acasă în concediu. Organizatorii au acordat două premii speciale, pentru cel mai tehnic jucător, Mihai Corbeanu, respectiv pentru golgeterul competiţiei, Paul Bordea (25 de goluri marcate la turneul final), ambii de la CSŞ nr. 3 Bucureşti.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!