Competiţia este organizată de DJST Bihor, Asociaţia Judeţeană de Atletism Bihor şi catedrele de atletism ale LPS Bihorul şi CS Universitar Oradea. Întrecerile vor avea loc în probele de 30 metri, săritura în lungime şi săritura în înălţime. La Cupa Bihorul sunt aşteptaţi atât concurenţi legitimaţi, cât şi nelegitimaţi. Pentru cei legitimaţi, concursul constituie un prilej de verificare la final de an, iar cei nelegitimaţi pot fi selecţionaţi pentru sportul de performanţă. Atletismul bihorean va fi reprezentat de sportivi de la CSŞ LPS Bihorul, CS CN „Mihai Eminescu” şi din Beiuş. Concurenţii clasaţi pe podium vor fi recompensaţi cu diplome, cupe şi premii în dulciuri.
Cupa Bihorul la atletism
Reactualizat la:
Vechea sală de atletism a Universităţii va găzdui sâmbătă, cu începere de la ora 9:00, concursul de atletism pentru copii I, II şi III (născuţi în anii 2001-2006), dotat cu Cupa Bihorul.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
La Brăila s-a desfășurat Cupa României la box pentru tineret și seniori. În competiția seniorilor s-au înscris 54 de pugiliști, între 4 și 8 pe categorie. Concurența mai mare s-a consemnat la tineret, unde au urcat în ring 146 de sportivi, cei mai mulți la categoriile 70 kg – 29 pugiliști, 60 kg – 25, 65 kg – 24 și 55 kg – 19 pugiliști.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă ai nevoie de un microbus modern, confortabil și perfect adaptat atât pentru familie, cât și pentru business, D&C Oradea îți propune noul Volkswagen Multivan Life L, echipat cu motor 2.0 TDI de 150 CP și cutie automată DSG cu 7 trepte, disponibil cu livrare rapidă și ofertă specială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cauți uși moderne sau parchet rezistent? Te așteptăm în showroomul StarDeco din Oradea!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O descindere a avut loc, duminică dimineață, într-un imobil în care sunt cazați muncitori angajați ai unor firme care efectuează lucrări de reabilitare a tronsonului de cale ferată Oradea – Cluj-Napoca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Salonta au început lucrările pentru forarea a trei puțuri pentru cișmele publice, un proiect așteptat de mai mulți ani de locuitorii municipiului și care are drept scop asigurarea accesului la apă potabilă în mai multe cartiere.
BIHON Sport local
Trei handbaliste din Oradea caută drumul spre gloria sportivă la Bistrița. Sophia, Ariana și Carina au trecut la nivelul următor în cariera lor, după ce au pus bazele handbalului la Alpha Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!