Competiţia s-a desfăşurat pe un traseu în lungime de 5 kilometri şi a reunit la start concurenţi din mai multe ţări vecine: Cehia, Austria, Polonia, Ungaria, România şi Slovacia. Simona Kádas a avut o evoluţie remarcabilă, reuşind să se claseze de două ori pe locul secund, la open, respectiv la categoria sa de vârstă. „Mă bucură faptul că am reînceput să particip la competiţii, după perioada de vacanţă. Concursul din Slovacia a fost dificil din cauza căldurii, dar sunt obişnuită cu astfel de condiţii”, a afirmat Simona Kádas. Atleta orădeană este pregătită de soţul său, antrenorul Kádas Károly.
De două ori pe locul secund în Slovacia
Atleta orădeană Simona Kádas a luat parte la un concurs internaţional de alergare pe stradă, disputat în localitatea Gabcikovo, de lângă capitala Sovaciei, Bratislava.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!