„Cred că va fi un campionat mai disputat decât precedentele. Mi-aş dori să se dispute sub semnul fair-play, să fim lipsiţi de scandaluri gen „Bricheta” sau „Valiza”, şi atunci fotbalul românesc va creşte în calitate”, spune Ienei. Cel mai titrat antrenor român este de părere că în lupta pentru titlu se vor afla Steaua, Dinamo, Rapid, campioana CFR Cluj şi FC Timişoara. „O echipă surpriză va fi Unirea Urziceni, care poate încurca socotelile granzilor. Este o echipă foarte bine pregătită şi organizată”, crede Ienei.
Pariurile fostului selecţioner legate de jucătorii care se vor afirma în acest campionat sunt Szekely (Steaua) „un jucător tehnic, de viteză”, Ropotan (Dinamo) „un închizător care îmi place mult”, Lazăr (Rapid) „devenit o certitudine pentru Rapid şi un jucător în anticamera naţionalei”, Deac (CFR Cluj) „dacă va reuşi să prindă un loc de titular”, şi Gigel Bucur (FC Timişoara) „un atacant cu simţul golului care poate fi golgeterul Ligii 1 din nou”.
Titulari sau rezerve?
Numărul crescând al jucătorilor străini care invadează campionatul mioritic este considerat un pericol pentru echipa naţională. În sezonul 2008/2009 vor fi peste 200 de străini, rezultând o medie de peste zece jucători din afara graniţelor pe echipă. „Sunt prea mulţi străini în Liga 1. Aici avem exemplul Angliei, care nu a reuşit să se califice la Euro 2008. Ceva trebuie făcut pentru ca echipa naţională să nu aibă de suferit. Eu am propus de mai mult timp limitarea numărului jucătorilor străini la 5. Era bine dacă sumele investite în jucători străini erau doar pentru titulari, nu pentru cei care vor sta pe bancă. Cred că era mai folositor să dai 2-3 milioane de euro pe un jucător de valoare care să intre în primul unsprezece, decât sume mai mici pe fotbalişti care rămân pe banca de rezerve. Până acum au venit aici doar jucători pe care campionatul românesc i-a ajutat să-şi facă un nume. Vom vedea ce va fi în noul sezon”, consideră fostul selecţioner.
Ienei opinează că şi lupta la retrogradare va fi mai încinsă, deoarece nou-promovatele au reuşit să-şi păstreze loturile, şi chiar să se întărească, cazul FC Braşov sau CS Otopeni.
Teodor Biris
Emeric Ienei: „Prea mulţi străini în Liga 1”
ORADEA - Sâmbătă se dă startul în noua ediţie de campionat a Ligii I, care se anunţă cel mai antrenant din ultimii ani. De aceeaşi părere este şi fostul selecţioner Emeric Ienei.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident tragic a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai, în centrul Oradiei, pe strada Vasile Alecsandri.
Bihon CSM Oradea
CSA Steaua București și CSM Oradea s-au întâlnit vineri seara la Bazinul Steaua, în meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo. Partida s-a încheiat cu scorul de 15-14, după o dispută echilibrată și tensionată, care a avut nevoie de penalty-uri de departajare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de vineri, 22 mai, în jurul orei 19:20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă aflată în construcție, situată pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou incident a avut loc pe Centura Oradea, la doar o zi după ce un șofer a fost filmat circulând pe contrasens în apropierea magazinului Auchan.
1
Cultură
În Noaptea Muzeelor se va derula cea de-a XI-a ediție a manifestării Muzeele orădene împreună!
Educație
Antonia Cozma și Carla Negruț de la Liceul de Arte au obținut premiul I la faza națională a Olimpiadei de Arte Vizuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!