„Deocamdată, aceste schimbări nu sunt încă oficiale. Am fost anunţat că voi prelua lotul de seniori, dar nu am primit încă o numire oficială, în scris, din partea conducerii federaţiei”, ne-a declarat antrenorul emerit orădean Emil Morar.
Testări naţionale
Loturile naţionale de judo seniori, tineret, juniori şi cadeţi se reunesc astăzi, la Cluj-Napoca, pentru testările naţionale. Sportivii selecţionaţi la loturile respective vor susţine probe şi norme de control, după care vor urma un program de pregătire fizică centralizată. Judoul românesc va porni la drum ăn 2009 cu un nou secretar general al federaţiei, Florin Lascău, orădean de origine.
Lotul naţional de seniori va efectua un cantonament de pregătiri fizice, care se va desfăşura, după toate probabilităţile, la Băile Felix. După stagiul de acumulări fizice, va urma o perioadă de antrenamente specifice. Calendarul competiţional intern programează foarte repede un prim concurs foarte important, finala Campionatului Naţional pentru echipe de seniori, care va avea loc la 30 ianuarie – 1 februarie, la Cluj-Napoca. În luna februarie, judoka români vor participa la mai multe turnee de Cupă Mondială, Grand-Prix-uri şi stagii internaţionale.
Orădeni la loturi
Un număr important de judoka orădeni au fost convocaţi la loturile naţionale, la diferite categorii de vârstă, după cum urmează: Denisa Morar (78 kg), de la CS Crişul, la lotul de senioare; la lotul de seniori: Dan Fâşie, Szoke Laszlo (ambii la 66 kg), Marian Halas (81 kg), Daniel Matei, Balla Zsolt (ambii la 100 kg); la lotul lărgit de seniori: Cristian Rupa (60 kg), Alexandru Goncearenko, Adrian Merge (ambii la 73 kg), David Morar, Alexandru Sălincean (ambii la 81 kg), Adrian Checiu (90 kg) – toţi de la CSM JC Liberty; Raluca Mihu (+78 kg), la lotul de tineret; Ioana Matei (48 kg), la lotul de junioare – ambele de la CS Crişul; Alexandru Borlea (90 kg), de la JC Liberty LPS Bihorul, la lotul de juniori; la loturile de cadete şi cadeţi: Larisa Florian (48 kg), Andreea Florian (52 kg), Larisa Podelenczki (63 kg), Maria Leuce (57 kg), Sandu Petrică (+90 kg) – toţi de la JC Liberty LPS Bihorul.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!