În primele două partide, echipa noastră a fost lipsită de aportul a doi jucători străini, Jaizec Lotee și Emmanuel Nzekwesi.
Nzekwesi a debutat pentru formația „leilor roșii” în meciul cu CS Vâlcea 1924. A jucat timp de 18 minute, având medii statistice de 10 puncte marcate, 6 recuperări, o pasă decisivă și un coeficient de 13 la eficiență. Sunt cifre bune, ținând seama de faptul că internaționalul olandez s-a aflat la primul meci oficial pentru echipa roș-albastră.
„Emmanuel a avut o revenire bună pe parchet. Mi s-a părut că a jucat bine, a fost în regulă. Este foarte important că nu s-a reaccidentat și sper ca de aici înainte să crească atât el, cât și echipa”, a declarat antrenorul Cristian Achim.
La rândul său, Jaizec Lotee ar putea intra în echipa orădeană în meciul cu Petrolina AEK Larnaca, din prima etapă a FIBA Europe Cup. El nu a jucat încă deloc pentru „leii roșii”, din cauza unei rupturi musculare.
„Sper din tot sufletul ca Lotee să revină miercuri. El este crucial din mai multe motive, principalul fiind acela că este singurul fundaș clasic din echipa noastră”, a afirmat antrenorul Cristian Achim.
Meciul CSM CSU Raiffeisen Oradea – Petrolina AEK Larnaca va avea loc miecruri, 15 octombrie, cu începere de la ora 19:00, la Oradea Arena.

Citiți principiile noastre de moderare aici!