BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Sport local
Interviu cu Claudiu Keseru: „FC Bihor a fost motorul meu motivaţional”

Interviu cu Claudiu Keseru: „FC Bihor a fost motorul meu motivaţional”

la 4 January 2018 08:41 Reactualizat la: 3 January 2018 23:13

Interviu cu Claudiu Keseru: „FC Bihor a fost motorul meu motivaţional”

4 January 2018 08:41 Reactualizat la: 3 January 2018 23:13
A ajuns în ultimele şase luni de contract cu Ludogoreţ Razgrad, iar presa naţională şi internaţională îl transferă la diverse echipe.
Scris de Demian - A ajuns în ultimele şase luni de contract cu Ludogoreţ Razgrad, iar presa naţională şi internaţională îl transferă la diverse echipe.

Trimite articolul

X

La 31 de ani, Claudiu Keşeru vrea să cumpănească bine şi să aleagă cea mai bună variantă. În interviul de mai jos, atacantul orădean vorbeşte despre echipa naţională, FC Bihor, dar şi despre provocările viitoare.

JB: Claudiu, în ultima perioadă presa națională și internațională te-a transferat în fiecare săptămână. S-a vorbit de China, Italia, Turcia, Spania, Mexic etc. Care e situația mai exactă în acest moment?
C.K.: Am început să urmăresc și eu știrile tot mai des, ca să aflu unde mă transfer, ca să fac o glumă. Mă bucură să văd că există interes, dar nu toate știrile apărute sunt fondate. Sunt multe echipe foarte interesate, care m-au contactat, dar încă nu am luat o decizie clară în ceea ce privește viitorul meu. Am și propunerea de prelungire din partea lui Ludogoreț în mână. Urmează o perioadă în care trebuie să analizez și să iau decizia cea mai bună.

JB: Ce va conta în luarea acestei decizii?
C.K.: Vreau să mă implic într-un proiect de mai lungă durată, trei, patru, poate cinci ani, gândindu-mă că atunci voi fi spre finalul carierei. Asta îmi doresc în momentul de faţă. În fotbal lucrurile sunt relative şi se pot schimba într-un fel sau altul.

JB: O perioadă ai ieşit din circuitul echipei naţionale. Ai avut explicaţii din partea fostului selecţioner (n.r. – Christoph Daum) pentru faptul că nu te-a convocat?
C.K.: Nu am avut nicio explicaţie şi nici nu am avut nevoie. Simţeam că lucrurile nu sunt prea clare în mandatul domnului Daum şi se va ajunge aici, în ciuda randamentului bun avut. Înscrisesem 32 de goluri într-un an competiţional, a fost recordul meu personal, dar probabil în viziunea dânsului nu făceam parte din acel grup de 23 de jucători.

JB: Ai revenit odată cu numirea lui Cosmin Contra ca selecţioner, ai dat şi gol, ce s-a schimbat? Naţionala face parte din viitorul tău fotbalistic?
C.K.: Clar. Întotdeauna echipa naţională a fost extrem de importantă pentru mine. În ciuda acelei perioade în care nu am fost convocat şi a perioadei în care nu prea am jucat la Ludogoreţ, am reuşit să întorc situaţia în favoarea mea, să am suportul lui Cosmin (n.r. – Contra), să contez pentru el în planul lui de viitor şi să joc din nou foarte mult la echipa de club.

claudiu-keseru2

JB: Ştiu că ai avut o accidentare pe finalul sezonului. Cum te simţi acum?
C.K.: Sunt refăcut şi voi începe pregătirea normal din 6 ianuarie. A fost o alertă, probabil din cauza oboselii, am fost precaut şi nu am jucat ultimul meci pentru a nu risca, iar acum sunt bine.

JB: E posibil ca suporterii Stelei să te vadă jucând în România în tricoul unei alte echipe din Liga 1 în perioada următoare?
C.K.: Este foarte greu. Fiind jucător la Steaua în anii trecuţi şi având multe satisfacţii în roşu şi albastru, e greu să mă vadă în tricoul altei echipe. În momentul de faţă e aproape imposibil. Dar pe viitor nu se ştie niciodată, mai am cinci-şase ani de jucat şi nu se ştie cum vor evolua lucrurile.

JB: FC Bihor a dispărut de doi ani, ce a reprezentat pentru tine acest club?
C.K.: A reprezentant şi reprezintă un moment-cheie în cariera mea. Practic la FC Bihor mi-am făcut junioratul, am început să joc fotbal într-un cadru organizat, am început să mă afirm. FC Bihor a fost motorul meu motivaţional. Jucând pe acel stadion cu jucătorii din acea perioadă, cu tribunele pline, am dobândit plăcerea necesară. Pentru mine, FC Bihor a fost luminiţa care mi-a călăuzit cariera. Am trăit multe momente excepţionale, tribune pline, atmosferă incredibilă… Am speranţa ca pe viitor să se mai repete astfel de momente.

JB: În alte oraşe au fost reînviate echipe de tradiţie, la Cluj-Napoca, Galaţi, Ploieşti sau Constanţa. Putem spera şi noi ca la Oradea să apară un nou proiect fotbalistic?
C.K.: Cred că atât Consiliul Local cât şi Consiliul Judeţean îşi doresc să fie posibil acest lucru, dar probabil aşteaptă un proiect extrem de solid pentru a-l susţine. Nu vor probabil să greşească, să susţină un proiect care nu are garanţii de nivel maxim pentru a nu crea speranţa în rândul suporterilor şi automat o dezamăgire, dacă acel plan nu îşi va dovedi viabilitatea la standardele aşteptate.

JB: În Oradea a apărut Club Atletic Oradea în ultimul an…
C.K.: Am citit şi eu despre noul club, dar nu am foarte multe detalii ca să mă pot exprima.

JB: Te mai vezi jucând cinci-şase ani, dar te-ai gândit ce vei face după ce îţi vei încheia activitatea de jucător?
CK: Mi-aş dori să joc şi până la 40 de ani, dacă se poate. Au început să mă bântuie anumite gânduri care nu mă lasă liniştit… ideea că voi ajunge la ultimele meciuri mă cam înfioară. Nu îmi pot imagina încă acel moment. Am plăcerea şi motivaţia să joc şi nu pot să-mi imaginez ultimul meci ca profesionist. Sunt extrem de serios în aceşti ultimi ani de carieră, încerc să-mi optimizez corpul la maximum, lucrez şi din punct de vedere psihologic cât mai mult, pentru a nu pierde motivaţia. Nu vreau să-mi pierd pasiunea. În ceea ce priveşte viitorul, vreau să rămân în domeniu, e clar. Am avut ocazia să lucrez cu oameni competenţi, de la care am învăţat foarte multe, şi consider că ar fi corect să dau mai departe acest ansamblu de lucruri care m-au ajutat să-mi clădesc o carieră solidă. În ce proiect mă voi implica încă nu ştiu. Vom vorbi la momentul respectiv.

JB: Ai depăşit cu un an borna 30, te consideri mulţumit de ce ai realizat până acum în carieră?
C.K.: Fiind un perfecţionist, sunt mulţumit, dar consider totuși că puteam face mai mult. Vreau în continuare să mă autodepăşesc. Am făcut o statistică şi mai am vreo 9 sau 10 jocuri până să ajung la meciul 500 al carierei şi 8 goluri să ajung la cota de 200 de goluri. Sunt cifre respectabile, de care sunt mândru la 31 de ani.

JB: Cum te-ai obişnuit în ultimii ani cu statutul de vedetă?
C.K.: Nu mă consider o vedetă. Mă consider un om care a avut şansa să transforme pasiunea lui în loc de muncă, un loc de muncă mediatizat peste măsură. Mă consider privilegiat pentru acest lucru.

Trimite articolul

X
Taguri:
Claudiu Keşeru ,
interviu ,
Ludogorets ,
oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO
    Arhivele valorificate prin presǎ, în atenția profesorilor din Oradea
    În perioada 25-26 septembrie s-a desfǎşurat la Craiova a XIX-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, la care au luat parte şi profesori de la specializǎrile Jurnalism şi Istorie ale Universitǎții din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    14 pompieri bihoreni intervin la incendiul din Parcul Național Domogled. Misiunea se desfășoară în condiții dificile
    Paisprezece pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, dintre care un ofițer și 13 subofițeri, au fost mobilizați astăzi, 29 septembrie, într-o misiune de sprijin pentru stingerea incendiului de fond forestier care continuă să se manifeste în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

    BIHON Sport local

    FOTO
    Lucrări de modernizare la Baza Tineretului
    După opt ani, Baza Tineretului din Oradea, locul unde s-au pus bazele performanțelor din minifotbalul bihorean și naționala României a poposit de multe ori, a intrat într-un proces amplu de modernizare.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă – Oradea „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – Etapa I”

    Bihon Decese

    Deces 29 septembrie

    Educație

    Istoricul care nu înțelege schimbarea riscă să devină istorie. Marius Deaconu, despre cum trebuie spus trecutul noilor generații
    De la Gojdu și Facultatea de Istorie din Oradea la catedra Universității din București, Marius Deaconu a ales să cerceteze comunismul și accesul la educație. La 33 de ani, spune că istoricul care ignoră podcasturile, reelurile și noile generații riscă să devină el însuși istorie.

    Economic

    Fermierii din Bihor cer bani pentru peste 100.000 de animale. Câte cereri au ajuns la APIA
    Fermierii din Bihor au solicitat sprijin financiar pentru aproape 32.000 de bovine, în cadrul schemei de ajutor de stat acordate în 2026 în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X