BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Sport local
Interviu cu fotbalistul orădean Ricardo Farcaș, de la SPAL Ferrara: „Fără sacrificii nu poţi ajunge sus”

Interviu cu fotbalistul orădean Ricardo Farcaș, de la SPAL Ferrara: „Fără sacrificii nu poţi ajunge sus”

la 10 January 2019 11:16

Interviu cu fotbalistul orădean Ricardo Farcaș, de la SPAL Ferrara: „Fără sacrificii nu poţi ajunge sus”

10 January 2019 11:16
A plecat la 14 ani de la Luceafărul Oradea, cu gândul să devină fotbalist.
Scris de Demian - A plecat la 14 ani de la Luceafărul Oradea, cu gândul să devină fotbalist.

Trimite articolul

X

După Arsenal Elite Academy şi Ajax Amsterdam, fundaşul orădean Ricardo Farcaş acumulează experienţă la echipa de tineret a clubului italian de Serie A SPAL Ferrara, unde a ajuns prin intermediul agentului FIFA orădean Cătălin Sărmăşan. Trage din greu la antrenamente, animat de gândul de a debuta în Serie A.

Ricardo Farcaş (18 ani – 1,86 m, 76 kg) a jucat 13 meciuri şi a marcat două goluri pentru SPAL, echipă care a încheiat prima parte pe locul 2 în campionatul Primavera 2, la două puncte de liderul Bologna. Internaţionalul de juniori ne-a acordat interviul de mai jos.

Jurnal Bihorean: Ai schimbat echipa şi ţara în vara anului trecut. Cum te-ai acomodat la SPAL şi care ar fi diferenţele faţă de experienţele trăite la Arsenal Elite Academy şi Ajax Amsterdam?
Ricardo Farcaş: La SPAL m-am acomodat mai repede decât mi-aș fi închipuit. Încă de la început am fost primit foarte bine. Aici pot să spun că suntem mai uniți ca echipă față de experiențele trecute, iar pe plan fotbalistic se lucrează mai mult pe partea tactică.

JB: Care stil de joc crezi că ţi se potriveşte mai bine dintre cele experimentate până acum?
R.F.: Cred că mi se potrivește cel mai bine stilul de acum, cu trei fundași. Eu joc fundaş central stânga, iar în poziția aia trebuie să îți arăți și calităţile tehnice, urcând cu mingea la picior și creând superioritate.

JB: Fundaş sau mijlocaş central, care post îţi convine mai mult?
R.F.: M-am obişnuit deja cu postul de fundaş central, şi cred că voi rămâne acolo, dar oricând pot juca și mijlocaș, dacă antrenorul mi-o cere.

JB: Te-ai antrenat de mai multe ori cu prima echipă, pe când crezi că ar fi posibil debutul în Serie A?
R.F.: Cu multă muncă și răbdare, cred că va veni și timpul meu. Îmi doresc mult, dar nu depinde doar de mine.

JB: Titular indiscutabil la naţională, chiar căpitan la U19 în unele meciuri, totuși nu ai mai fost convocat pentru turneul de calificare din Bulgaria. Ce s-a întâmplat? Care a fost cauza?
R.F.: Nu s-a întâmplat nimic. Pur și simplu, cred că a fost decizia antrenorului de a nu mă convoca. Am fost de multe ori convocat când nu jucam la echipa de club, și poate nu meritam, dar cred că de data aceasta puteam să mă regăsesc în lotul din Bulgaria.

JB: Cum stai cu limbile străine? Ai început cu engleza, apoi ai fost nevoit să înveţi greaca, olandeza şi acum italiana. Care ţi se pare mai grea?
R.F.: Vorbesc patru limbi străine, dar cred că cea mai grea a fost greaca, mai ales că în perioada petrecută la Salonic a trebuit să învăț și literele alfabetului grecesc.

JB: Cine te-a sprijinit până acum mai mult în carieră?
R.F.: Sprijinul cel mai consistent l-am primit de la familie, în special de la tatăl meu (n.r. – Florin Farcaş, fost fotbalist, actualmente antrenor la CAO 1910 Oradea), pentru care îi sunt recunoscător toată viața. Fără el nu cred că puteam să ajung unde sunt acum.

JB: Nu îţi e greu departe de familie, fiind plecat de la o vârstă fragedă?
R.F.: A fost și este încă foarte greu, dar fără sacrificii nu poți ajunge sus. Am știut la ce drum pornesc când am plecat de mic de acasă.

JB: Ce face un puşti de 18 ani cu banii câştigaţi din fotbal? Ce ţi-ai cumpărat din primul salariu de profesionist?
R.F.: Banii câștigați până acum îi voi investi curând într-un apartament. În ceea ce priveşte primul salariu, cu banii câştigaţi atunci am cumpărat două tricouri cu Ajax Amsterdam pentru verişorii mei, Sebi şi Stelian, pe care îi iubesc foarte mult. Amândoi joacă fotbal la CSM Oradea, şi mă bucur tare mult.

JB: Care sunt obiectivele pentru anul 2019?
R.F.: În primul rând îmi doresc să fiu sănătos, iar pe plan fotbalistic vreau să câștig campionatul cu SPAL Primavera, pentru că am arătat de atâtea ori că putem!

JB: Mai ţii legătura cu foşti colegi de la Luceafărul? Dar cu ceilalţi bihoreni care joacă în Italia – Puşcaş, Micovschi sau Ionuţ Pop?
R.F.: De la Luceafărul, doar cu câțiva mai ţin legătura. Cu „Puşki” și Ionuț ne-am văzut ultima oară în vară, iar cu Clau (n.r. – Micovschi) pot spune ca am o relație mai specială, el fiind și unul dintre cei mai buni prieteni ai mei!

JB: Cu ce îţi ocupi timpul liber?
R.F.: În timpul liber îmi place să mă odihnesc sau să mă joc FIFA cu colegii de apartament.

JB: De ce are nevoie un tânăr fotbalist român pentru a reuşi să se impună într-un campionat puternic din străinătate?
R.F.: Cred că pe lângă muncă și seriozitate, ca să te impui într-un campionat puternic îți trebuie și puțin noroc.

JB: Ce îţi lipseşte cel mai mult în Italia?
R.F.: Cel mai mult îmi lipsesc familia și prietenii. Puterea de a merge întotdeuna mai departe mi-o dau familia şi cei dragi.

Trimite articolul

X
Taguri:
interviu ,
Ricardo Farcas

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Purem Oradea face angajări. 15 posturi disponibile, de la stivuitorist la expert fiscal
    Compania Purem Oradea, parte a grupului german Eberspächer, participă la Oradea Job Expo, unde vine cu mai multe locuri de muncă disponibile în domenii variate, de la producție și logistică până la fiscalitate, contabilitate, audit, controlling, resurse umane și inginerie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 8 octombrie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 8 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu la așezământul monahal din Roșia
    Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    Bihon CSM Oradea

    Debut victorios în noua campanie din FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Fribourg Olympic
    „Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 12.10.2026 - 17.10.2026 - PL Stei + PL Salonta + PL Alesd + PL Oradea + PL Rural + PL Beius

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Incendiu violent la un depozit din Tileagd. Opt echipaje de pompieri, mobilizate la fața locului
    În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X