Competiţia s-a desfăşurat pe un traseu de 5 km, urmând drumul parcurs de muncitorii braşoveni la revolta din 15 noiembrie 1987. Atletul orădean Laviniu Chiş, de la CSŞ LPS Bihorul (antrenor Olah Robert) s-a clasat pe primul loc la categoria juniori. „Sunt mulţumit de stadiul actual al evoluţiei lui Laviniu din acest sezon. Avem speranţe mari pentru Campionatul European de cros pe pistă de anul viitor, care va avea loc în Suedia, în probele de 5.000 şi 10.000 de metri”, a afirmat antrenorul Olah Robert.
Învingător la Braşov
powered by
Surfing Waves
Cultură
După 20 de ani, Teatrul Regina Maria reia piesa lui Matei Vişniec, într-o nouă distribuţie .
Educație
Centrul universitar Oradea are alocate 165 de locuri pentru pregătirea medicilor rezidenți, cu 11 mai puține decât anul trecut.
Educație
Elevii ar putea avea o nouă disciplină obligatorie, în care să învețe despre prevenirea bolilor, alimentația sănătoasă și riscurile consumului de droguri, alcool și tutun.
România
Vești bune pentru românii care călătoresc în Balcanii de Vest. Comisia Europeană a demarat negocierile pentru extinderea sistemului „Roaming ca acasă” în șase state din regiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!