S-a jucat în sistemul fiecare cu fiecare, iar formaţia din Ungaria a reuşit să câştige competiţia cu două victorii şi o remiză, la golaveraj (6-1). Pe locul 2 s-a clasat Unirea Valea lui Mihai (antrenor Fele Szabolcs) tot cu 7 puncte, golaveraj (6-2), locul 3, Inter Oradea (antrenor Kiss Alexandru) – 3 p, iar locul 4 a fost ocupat de Steaua Oradea – 0 puncte.
Locul 2 pentru juniorii de la Unirea Valea lui Mihai
În sala de sport din Valea lui Mihai s-a desfăşurat turneul dotat cu „Cupa Crăciunului” pentru copii născuţi în anii 2002/2003. La start s-au înscris trei echipe bihorene şi o formaţie din Nyiradony (Ungaria).
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Bihorenii au câștigat, în medie, 6.620 de lei brut pe lună în 2024, cu aproximativ 18% mai puțin decât media salarială brută înregistrată la nivel național.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aventura pe patru roți a unui tânăr din Săcueni, care a furat o mașină din fața ștrandului din localitate, a lovit-o de un stâlp, a fugit de polițiștii care l-au încătușat abia după ce a intrat cu vehiculul într-un șanț, a devenit subiectul unui dosar penal ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Marghita.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Valea lui Mihai face următorul pas pentru folosirea energiei electrice care va fi produsă de viitorul parc fotovoltaic. Administrația locală pregătește documentația necesară realizării unui sistem de stocare a energiei, a anunțat primarul Karsai Attila.
BIHON Sport local
În Sala sporturilor „Ecaterina Both” din Satu Mare s-a desfășurat gala K1 și MMA „Grand Tournament 8”. Printre sportivii care au urcat în ring s-au numărat și cei de la Maxim Fight Team Oradea, însoțiți de antrenorii Sorin Vesa și Adrian Maxim.
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a câștigat cu scorul de 51-32 (24-14) partida din deplasare cu CSU Universitatea de Vest Timișoara, contând pentru etapa a 4-a din Seria C.
BIHON Sport local
Inaugurată în martie 2022, Padel Arena Oradea din complexul Era Park a intrat într-un proces de modernizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!