Au condus tot timpul
CSM Oradea a început în forţă partida, instalându-se la conducere încă din start, scoruri 4-0 ( 3), 9-4 ( 5), 12-10 ( 7), 19-15 ( 9). Oaspeţii au redus din diferenţă la finele primului sfert, scor 19-17.
Craiovenii au echilibrat disputa la începutul sfertului secund, reuşind de două ori să egaleze, scoruri 19-19 ( 12) şi 33-33 ( 17). Au urmat însă trei minute foarte bune pentru gazde, care s-au desprins pe tabelă, scorul la pauză fiind 44-35. Sfertul trei a început cu acelaşi aspect al meciului. Orădenii s-au aflat la cârma partidei, pe fondul unui joc avântat, „pigmentat” cu coşuri spectaculoase de trei puncte, reuşite de Stretea şi cei trei jucători sârbi, Mijuskovic, Martinovic şi Mandic. CSM Oradea s-a desprins pe tabela de marcaj, cea mai mare diferenţă înregistrată fiind de 16 puncte, scor 63-47 ( 27).
Se părea că gazdele nu vor avea probleme în această partidă, dar craiovenii au redus din diferenţă în ultimele minute, scorul înaintea ultimului sfert fiind 67-60.
Final de coşmar
Orădenii şi-au mărit avantajul în debutul ultimul sfert, scor 71-60 ( 32). Craiovenii au trecut la o apărare agresivă în disperare de cauză, dereglând jocul gazdelor, care au găsit tot mai greu drumul spre coş. Oaspeţii recuperează treptat din diferenţă, scoruri 71-65 ( 33), 76-73 ( 38), 81-80 ( 40). A urmat apoi o gafă a lui Mijuskovic, care a pierdut uşor mingea şi Craiova trece pentru prima oară în avantaj, scor 81-82, în ultimul minut de joc.
Finalul este de coşmar pentru CSM Oradea. Oaspeţii mai punctează o dată, din două aruncări libere, scor 81-83, dar gazdele au ocazia să egaleze, beneficiind la rândul lor de două aruncări libere, prin acelaşi Mijuskovic. Conducătorul de joc orădean, care a făcut totuşi per total un meci bun, nu reuşeşte însă să transforme decât o aruncare şi meciul este pierdut. Ultimele secunde au fost disperate pentru orădeni, care au apelat la faulturi repetate. Meciul s-a încheiat în cele din urmă cu o victorie nesperată pentru craioveni şi nemeritată după modul de desfăşurare, scor final 82-86.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!