Haş&co. au ieşit pe teren cu un banner pe care era inscripţionat mesajul: „Nu te lăsa prins în ofsaid! Mergi la vot!”. „Dorinţa noastră a fost să trezim conştiinţa bihorenilor, şi nu numai, de a ieşi la vot. Ne-am alăturat şi noi iniţiativei demarate de Alin Dobai pe facebook. Proiectul CAO este unul cu spirit civic şi ne vom implica şi pe viitor la diverse acţiuni cu impact în societate”, ne-a declarat Florin Mal, preşedintele clubului. CAO a câştigat derby-ul cu 1-0, prin golul marcat de Darius Costea în minutul 14.
„Nu te lăsa prins în ofsaid!”
Reactualizat la:
Jucătorii de la ACS CAO 1910 Oradea au avut o iniţiativă inedită înainte de startul derby-ului cu Viitorul Borş, din etapa a 25-a a Ligii a IV-a.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!