Partida a avut o desfăşurare pasionantă. Gazdele au început mai bine meciul, câştigând primul sfert, scor 21-12. Elevele antrenoarei Adriana Niculescu au revenit în joc în sfertul secund, reducând din diferenţă, dar ieşencele au intrat la pauză în avantaj, scor 35-30. Echilibrul întâlnirii s-a păstrat şi în sfertul al treilea, încheiat tot în avantajul gazdelor, scor 49-43. Soarta întâlnirii s-a decis în sfertul al patrulea, în care oaspetele au reuşit să egaleze şi să treacă la conducere. Valoarea superioară a formaţiei orădene şi-a spus cuvântul spre final, când CSM Universitatea a dominat jocul cu autoritate, asigurându-şi victoria, pe care şi-a adjudecat-o cu scorul de 74-68.
Echipa orădeană a făcut la Iaşi o repetiţie utilă în vederea meciului din Liga Europei Centrale, cu Valosun Brno. Partida va avea loc miercuri, 3 decembrie, la Brno.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!