Asociația Județeană de Box Bihor doreşte convocarea în sesiune extraordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Judeţene de Box Bihor pentru data de 13 septembrie 2018.
La Sala polivalentă a Universității Oradea a avut loc cea de-a 14-a ediție a Turneului Internațional de Baschet în Fotoliu Rulant „Maria”, cel mai important eveniment de baschet adaptat din România.
A mai rămas puțin timp până la reluarea oficială a sezonului de minifotbal. Acest lucru se va produce miercuri, 12 septembrie, când la Baza Tineretului sunt programate cele două supercupe.
Hordouan şi Gavra au penalizat defensiva bihoreană şi U Cluj a câştigat cu 2-0.
CS Crișul ar putea colabora în viitor cu clubul Torpi Târgu Mureș, la echipa feminină de polo.
Începând cu viitorul sezon, echipa de polo a CS Crișul, din Superliga Națională, va avea un susținător financiar.
După „tripla” Oradea – Timişoara, urmează un nou duel de tradiţie care aduce luni faţă în faţă U Cluj şi Luceafărul Oradea.
La prima apariție pe Stadionul Iuliu Bodola în Liga 4, CAO 1910 Oradea nu a avut milă de CSO Ștei.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Turneul final al competiției se va disputa la 9-10 mai, la Sala polivalentă a Universității din Oradea. Este pentru a doua oară când Oradea găzduiește turneul final al Campionatului Național Universitar, după ediția din 2023., când Universitatea Oradea a cucerit medaliile de argint.
România
Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România, prin preşedinţii lor, au convenit să-şi coordoneze paşii următori în Parlament, în Guvernul interimar şi la consultările de la Palatul Cotroceni, ca răspuns la „acţiunea distructivă a PSD împotriva bunei guvernări", a anunţat Ilie Bolojan.
FC Bihor
Comisia de Disciplină din cadrul Federația Române de Fotbal a dat verdictul în cazul lui Răzvan Nicolae Gunie, jucătorul lui FC Bihor eliminat pe finalul meciului de la Voluntari după accidentarea suferită de Alexandru Gîț.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții ANPC și ai ECC România s-au întâlnit, la Oradea, cu oamenii de afaceri bihoreni.
BIHON Sport local
Comuna Budureasa va găzdui la 9-10 mai cea de-a patra ediție a evenimentului Budureasa Mountain Running, care va include, spre deosebire de edițiile anterioare, Campionatul Național de alergare montană. Competițiile sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Budureasa și ACS Bihorul Oradea, sub egida Federației Române de Atletism.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea și CSA Steaua București se vor întâlni în finala actualei ediții a Superligii Naționale de polo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 6 mai, pompierii orădeni au acționat pentru salvarea unui cățel, în localitatea Nojorid, intervenția fiind urmată de un mesaj de recunoștință transmis de către apelantă salvatorilor.
România
Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România a anunțat în cursul zilei de joi, 7 mai că formațiunea începe demersul pentru destituirea președintelui României, Nicușor Dan.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciul Gestionare Parcări din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar a Primăriei Municipiului Oradea a finalizat prima sesiune de validare automată a solicitărilor de actualizare a informațiilor aferente locurilor de parcare de domiciliu atribuite.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Posturi la stat, scoase la concurs în Bihor. Unde se fac angajări și ce condiții trebuie îndeplinite
Instituțiile publice din județul Bihor au publicat, în această perioadă, mai multe posturi vacante pentru persoanele care își doresc o carieră în sistemul public.
1