Sportul orădean se bazează cu precădere pe ediificiile construite în anii socialismului.
Fostul fundaş al echipelor CF Liberty şi FC Bihor, Iulian Petrache a semnat un contract până la finalul sezonului cu formaţia Olimpia Elblag.
Peisajul sălilor în care se practică sporturi pentru întreţinerea corporală s-a îmbogăţit cu „Heredeu Gold Gym”.
CS Oşorhei a reușit să se întoarcă neînvinsă de la Național Sebiș și să confirme astfel rezultatele pozitive obținute în jocurile de pregătire.
„Capul de afiș” al sferturilor de finală a Cupei României, faza județeană, a adus sâmbătă față în față ocupantele locurilor 2 și 3 din Liga 4.
Disputat la Bucureşti, CN de tir sportiv pentru arme cu aer comprimat a consemnat evoluţiile remarcabile ale sportivilor de la CSU Oradea (antrenori Vasile Leţ, Adriana Floruţa), care şi-au trecut în cont nu mai puţin de nouă medalii (câte trei de aur, argint, respectiv bronz).
Sâmbătă şi duminică se vor disputa jocurile contând pentru etapa „sferturilor de finală” a Cupei României, faza judeţeană.
Puştii Oşorheiului vor susţine vineri primul test oficial din acest an tocmai pe terenul liderului Naţional Sebiş.
Asociatia Sportiva King Pong organizeaza vineri, 28 februarie, "Cupa Presei King Pong Oradea".
Clubul Sportiv Iris Team Oradea organizează o acțiune de selecție în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Joi, 21 mai 2026, începând cu ora 09:00, la Oradea vor avea loc manifestările organizate cu prilejul Zilei Eroilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Martie a adus un recul pentru turismul bihorean, cu mai puțini vizitatori și o scădere semnificativă a numărului de înnoptări față de anul trecut.
România
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de INSCOP Research, aproape jumătate dintre români consideră că moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan a fost un demers politic inutil, care riscă să agraveze situația din țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Se caută director pentru CAS Bihor. Candidații își pot depune dosarele până la începutul lunii iunie
Cei care doresc funcția de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor își pot depune dosarul până pe 4 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 20 mai.
BIHON Sport local
Președintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, Șerban Sere, oferă explicații despre speculațiile privind succesorul lui Cristian Achim pe banca tehnică a echipei de baschet.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunitatea din județul Bihor este în doliu după dispariția bruscă a lui Ioan Marin Sidea, șeful Stației Hidrologice Ineu din cadrul ABA Crișuri Oradea, care a încetat din viață la sfârșitul săptămânii trecute.
1
BIHON Sport local
Echipa de fotbal a Universității din Oradea participă în aceste zile cu succes la turneul final al Campionatului Național Universitar 2026, care se desfășoară în județul Constanța.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a câștigat cu scorul de 79-62 meciul 4 al seriei cu Dinamo București, contând pentru semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O orădeancă și un român stabilit în Elveția au fost anchetați de Parchetul Bihor pentru înșelăciune în legătură cu achiziționarea și livrarea de linii tehnologice pentru producerea de măști, mănuși și filtru melt-blown (capabil să rețină particulele microscopice, virușii și bacteriile din aer – n. red.), în perioada pandemiei COVID-19.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima sesiune din cadrul programului gratuit de sprijin pentru persoanele cu dependențe demarat de Direcția de Asistență Socială Oradea (DAS Oradea) s-a încheiat cu succes.