Competiţia va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 16:30, la Hotelul Padiş din Băile Felix. Concursul este organizat de AJ de Culturism Bihor (preşedinte Papik Iosif, membri Nagy János, Iosif Lucuş), DJST Bihor şi CJ Bihor. La ediţia din acest an sunt aşteptaţi circa 70 de concurenţi din România, Italia, Austria, Serbia, Slovacia, Ungaria şi Cehia. Dintre aceştia, cel puţin zece vor fi orădeni. Se va concura la categoriile bodybuilding (pe categorii de greutate), body building clasic, atletic (175 cm, +175 cm), masters open, men’s phisique (178 cm, +178 cm), la masculin, respectiv body fitness (168 cm, +168 cm) şi bikini (166 cm, 172 cm, +172 cm), la feminin. Vor fi acordate nu mai puţin de 40 de trofee, iar cel care va fi atribuit câştigătorului de la open este unicat, cântărind 10 kg. El a fost confecţionat, conform obiceiului, de Iosif Lucuş, unul din cei mai vechi animatori ai culturismului din Bihor. Spre deosebire de ediţiile anterioare, se vor acorda şi premii în bani, fondul total fiind de 2.000 euro. „Dorim să ne respectăm blazonul şi să organizăm din nou o ediţie reuşită, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată”, a afirmat Iosif Lucuş.
Parada muşchilor la tradiţionalul Trofeu Hercule
Trofeul Hercule, cea mai veche competiţie sportivă din Bihor, a ajuns la cea de-a 39-a ediţie.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un turist din Ungaria a fost implicat într-un accident de ATV produs între localitățile Remeți și barajul Drăgan, intervenția fiind gestionată de echipele S.J. Salvamont-Salvapeo Bihor, din cadrul Consiliului Județean Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare – este pedeapsa pe care a primit-o în primă instanță, un bărbat de 75 de ani, din Oradea, acuzat de producerea unui grav accident de circulație în care și-a pierdut viața un pieton de 69 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat joi, 16 aprilie, o schimbare rapidă a planurilor sale operaționale, care afectează inclusiv câteva dintre zborurile ce leagă Munchen de aeroporturi din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 aprilie 2026, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul Tram-tren, cea mai mare investiție derulată până acum de Consiliul Județean Bihor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr din Oradea a fost condamnat de Tribunalul Bihor la un an și 10 luni de internare într-un centru educativ după ce a fost prins de două ori cu droguri în școală.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după-amiaza de joi,16 aprilie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe cu patru etaje, situat pe strada Aluminei, din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!