Pentru postul de preşedinte există trei candidaţi – Cristian Gaţu (preşedintele actual), Remus Drăgănescu şu Alexandru Dedu. Pentru postul de vicepreşedinte există nouă candidaţi. Printre aceştria se află şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, Pavel Mercea. „Sunt onorat pentru faptul că am fost selectat de Consiliul de Administraţie al federaţiei pentru a intra în cursa finală pentru funcţia de vicepreşedinte. Asta constituie o dovadă că eforturile depuse de-a lungul anilor pentru handbal sunt apreciate şi acolo. Mi-aş propune să fac mai multe şi pe plan naţional, pentru că e loc de mai bine, dar şi să promovăm mai bine handbalul din judeţul Bihor”, a declarat Pavel Mercea.
Pavel Mercea candidează la FRH
Reactualizat la:
Federaţia Română de Handbal se pregăteşte pentru alegeri, care vor avea lor la data de 27 ianuarie.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii români au adus în țară, pe 2 octombrie, doi bărbați care au fost condamnați de judecătorii din Oradea și din Beiuș la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni rutiere, dar care s-au sustras până acum executării acestora.
BIHON Sport local
După un start bun de campionat, Bihorul Beiuș a început să lege eșecurile. A treia consecutivă s-a consemnat sâmbătă cu Sănătatea Cluj, după ce etapele trecute au pierdut cu CSM Sighet și la Crișul Sântandrei.
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal feminin CSU Oradea s-a impus cu scorul de 43-40 (22-16) în meciul din deplasare cu CSC Millenium Giarmata, contând pentru etapa a treia din Seria C.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei se simte tot mai bine în deplasare. După remiza de la Sânmartin, echipa antrenată de Gheorghe Ghiț a reușit să câștige sâmbătă la SCM Zalău, viceliderul Seriei 8.
Bihon CSM Oradea
Echipa roș-albastră a câștigat cu scorul de 101-74 partida din deplasare cu CSM Galați, contând pentru prima etapă din noul sezon al Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Copiii au învățat să salveze vieți: lecții de prim ajutor și prevenție oferite de pompierii bihoreni
Salvatorii bihoreni au fost prezenți sâmbătă, 3 octombrie, la două evenimente, care s-au desfășurat în Oradea și Marghia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!